Directorii unităților de învățământ din județ vor trebui să trimită Inspectoratului Åžcolar situația recensământului copiilor de clasa I sau clasa pregătitoare în format electronic și nu prin fax, așa cum fusese stabilit. O solicitare în acest sens a fost trimisă de Ministerul Educației în cursul zilei de ieri, cerere care a fost transmisă directorilor de școli pentru a fi pusă în aplicare. Termenul limită pentru transmiterea acestor situații este 15 februarie.
Atât oficialii Ministerului Educației cât și reprezentanții Inspectoratului Åžcolar Județean insistă ca directorii să citească cu atenție metodologia și anexele în vederea înscrierii copiilor în clasa pregătitoare sau clasa I, astfel încât să nu existe nicio problemă.
De asemenea, pentru orice nelămurire directorii sunt așteptați să consulte pagina de internet a Inspectoratului Åžcolar, unde la secțiunea noutăți pot afla detalii suplimentare.