Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Recensământul copiilor, nerecomandat de sindicalişti


   Liderii de sindicat ai profesorilor sunt împotriva angajării cadrelor didactice în realizarea recensământului copiilor care ar urma la toamnă să intre în clasa pregătitoare sau în clasa I. Motivul ar fi faptul că nu există nici un articol în Legea Educației care să împună obligativitatea efecturării acestuia. Această recomandare vine însă mult prea târziu având în vedere că recenzarea copiilor este în plină desfășurare în toate unitățile de învățământ, parte din aceste situații fiind deja finalizate. Cu toate acestea, liderii de sindicat susțin că activitatea de numărare a elevilor cu vârstă școlară este inutilă cu atât mai mult cu cât în toamna anului trecut s-a efectuat recensământul populației, iar acesta ar fi putut cuprinde inclusiv această linie.
   Având în vedere o notă venită în acest sens de la Federația Sindicatului Liber din Învățământ și la nivel județean, s-a luat decizia de a înștiința profesorii cu privire la neobligativitatea de a se implica în realizarea acestui recensământ al copiilor, atât timp cât el nu constituie o obligativitate prin lege, prin urmare pentru profesori ar reprezenta doar o activitate în plus, evident neremunerată. „Din păcate deja se lucrează la recensământ. Noi am făcut o recomandare, dar nu putem obliga pe nimeni să nu participe. În mediul urban este mai dificil deoarece oamenii nu știu adresele unde să meargă. Puteau ca la recensământul făcut în toamnă să aibă în vedere și acest lucru. Recensământul nu intră în fișa postului unui profesor, dar nimeni nu îi poate obliga să nu facă muncă patriotică. Eu sigur nu m-aș fi dus. Nu mai suntem pe vremea lui Creangă, să aducem copiii la școală cu arcanul”, a declarat Emil Tudor, liderul Sindicatului Liber din Învățământ Vrancea.
   Potrivit ordinului 3064/19.01.2012 al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru aprobarea metodologiei privind cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare și clasa I, pentru anul școlar 2012 – 2013 și a calendarului de înscrieri, directorii unităților de învățământ au primit sarcina de a efectua până pe 19 februarie, recensământul copiilor care la toamnă vor intra în clasa I sau clasa pregătitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?