Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Foştii jandarmi se judecă în contencios


Dosarele jandarmilor disponibilizați vara trecută, au ajuns pe rolul  Secției Contencios a Tribunalului Vrancea după ce s-au plimbat și pe la alte instanțe. Au primit termen de judecată în luna mai. Între timp, o altă acțiune în justiție, tot a unui jandarm trecut în rezervă, a ajuns direct pe rolul Secției de Contencios, el solicitând anularea actelor administrative prin care a fost eliminat din sistem.
Este vorba despre Robert Adrian Andreescu Năstase, care a introdus acțiunea încă din octombrie și a avut un prim termen de judecată săptămâna trecută. Ca și în celelalte cazuri, jandarmul solicită reintegrarea pe funcția deținută anterior. „La examen nu au participat toate cadrele militare, iar dintre cei care au parti-cipat, au fost persoane care au obținut sub nota patru și cu toate acestea au rămas pe funcții.(…) În cadrul interviului, nu s-a ținut cont de aspectele ce țin de capa-citatea de analiză și sinteză, comportamentul în situații de criză, abilitățile impuse strict de funcția deținută. (…) Acest examen a fost organizat doar cu scopul de a crea o aparență de legalitate și nu s-a urmărit menținerea în funcții pe criterii de merit”, scrie fostul jandarm în acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Vrancea.
Judecarea dosarului a fost amânată pentru luna februarie, pentru ca la dosar să fie depuse documente. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?