Telescopul spațial american Kepler a descoperit 11 noi sisteme planetare, care includ un număr total de 26 de planete, a anunțat NASA. Cu aceste noi sisteme planetare, numărul exoplanetelor descoperite și confirmate de Kepler până în prezent se ridică la 60. În același timp, totalul planetelor „potențiale” care se găsesc în afara sistemului nostru solar se ridică la 2.300, a mai spus Agenția spațială americană.
Kepler a ajutat, de asemenea, la triplarea numărului sistemelor pla-netare cunoscute care numără mai mult de o exoplanetă. Niciunul dintre aceste 11 noi sisteme nu seamănă cu sistemul nostru solar, cu excepția unuia, numit Kepler-33, cel mai vechi și mai mare dintre toate. Acesta este format din cinci planete, față de opt cât numără sistemul nostru solar.
Cele 26 de exopla-nete variază în mărime, de la 1,5 ori raza Terrei la dimensiuni ce o depășesc pe cea a lui Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar. 15 dintre aceste exoplanete au mărimi cuprinse între cele ale Terrei și Neptun. Deocamdată nu se știe care dintre aceste planete sunt de origine gazoasă și care sunt telurice.
Exoplanetele orbitează în jurul stelelor lor în perioade care variază de la șase la 143 de zile. Telescopul spațial Kepler detectează planete îndepărtate prin măsurarea fluctuației de strălucire a peste 150.000 de stele, în momentul în care acele planete trec prin fața aștrilor lor. Misiunea sa este să caute planete identice cu Terra, care ar putea găzdui forme de viață.