Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Mai mult de un sfert dintre români au probleme cu somnul


Un studiu online efectuat recent evidențiază că aproape jumătate dintre români se trezesc dimineața cu dureri de spate, gât sau lombare, iar 35% dintre aceștia nu se simt odihniți. De asemenea, studiul, efectuat în perioada 13 decembrie 2011 – 03 ianuarie 2012, a evidențiat că mai mult de un sfert dintre români au probleme cu somnul.
Un factor decisiv în calitatea somnului este și calitatea saltelei pe care se doarme. Studiul arată că 49% dintre români au ales un pat cu saltea detașabilă, iar 28% dorm pe canapea sau pat extensibil.
În ceea ce privește tipul saltelei alese, mai mult de jumătate dintre români preferă saltelele cu arcuri metalice, 16% – pe cele din spumă, restul optând pentru cele din poliuretan, spumă cu memorie sau spumă latex, alegerile acestora acoperind practic toate tehnologiile disponibile în acest moment pe piața autohtonă. În proporție de 37%, respondenții susțin că au dificultăți în a adormi, iar 23% dintre aceștia se trezesc cel puțin o dată în timpul nopții. 
Motivele trezitului din somn sunt diferite – de la nevoile fiziologice (jumătate dintre respondenți), la schimbările de temperatură din timpul nopții (22% cald, 16% rece), dar și vise sau coșmaruri, cauză invocată de aproape 30% dintre respondenți. Unul din trei cupluri doarme împreună cu copiii cel puțin de câteva ori pe săptămână, ceea ce se dovedește a fi o sursă de perturbare a somnului în 2 din 3 cazuri.
În timpul săptămânii, 58% dintre români merg la culcare în intervalul 23,00-01,00 și marea majoritate dorm mai mult în weekend. Cercetarea mai arată că aproape o jumătate dintre respondenți folosesc alarma pentru a se trezi dimineața în timpul săptămânii, iar 2 din 3 o ignoră ocazional. Conform studiului, doar 13% dintre persoanele intervievate au un somn excelent: adorm în mai puțin de 5 minute, evită cofeina și au o stare de sănătate foarte bună. În perioada imediat următoare va fi lansată o nouă tehnologie care va îmbunătăți radical calitatea somnului. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?