Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Farfuriile roşii contribuie la scăderea apetitului


Farfuriile de culoare roșie pot ajuta la slăbire. Cercetători de la Universitatea din Basel (Elveția) au constatat că se mănâncă mai puține aperitive dacă acestea sunt aduse pe farfurii roșii decât pe unele albe sau albastre.
O echipă de la Institutul de Psihologie de la Universitatea din Basel crede că roșul acționează ca un semnal subtil de oprire. De altfel, culoarea este adesea utilizată pentru a semnala un pericol sau o interdicție, de exemplu în circulația rutieră, adaugă cercetătorii.
Psihologii au efectuat două experiențe. În prima, 41 de studenți au fost invitați să guste din diferite băuturi dulci. Jumătate dintre ei le-au primit în pahare roșii, iar cealaltă, în pahare de culoare albastră. Studenții care au primit pahare roșii au băut cu circa 40% mai puțin decât cei care primiseră pahare albastre. Toți băuseră înainte destulă apă ca să nu le fie sete. Se pare că roșul acționează ca un semnal direct asupra comportamentului, potrivit șefului echipei de cercetători. Acționând ca un ‘stop’, această culoare ar putea reduce, de exemplu, consumul de băuturi dulci nesănătoase.
În a doua experiență, oamenii de știință au vrut să afle dacă aceleași rezultate sunt valabile în privința aperitivelor. Ei au dat unui număr de 109 participanți farfurii roșii, albastre și albe cu câte zece covrigei. S-a dovedit din nou că roșul îndeamnă la reținere. Persoanele care au primit covrigeii în farfurie roșie au mâncat puțin mai mult de jumătatea covrigeilor consumați de cei care au avut farfurii albe și albastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?