Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

„Pelerinaj prin Vrancea arhaică”


Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena”, a fostei Mănăstiri Mera, va găzdui duminică, 15 ianuarie, cu începere de la orele 13.00, simpozionul „Dimitrie Cantemir – personalitate a culturii naționale și europene”. Evenimentul este prilejuit de sărbătorirea Zilei Culturii Naționale și va coincide cu inaugurarea Centrului de informare Cultural European „Dimitrie Cantemir”. Acesta este primul Centru de Informare cultural turistic din județul Vrancea, el făcând parte din Strategia culturală a Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Național Vrancea.
În cadrul manifestărilor, vor fi expuse creații și produse culturale, dintre care amintim Harta principalelor obiective culturale din Vrancea, cărți poștale cu imagini ale Bisericilor de lemn din Vrancea, pliante, documentarul „Repere Spirituale-Mănăstirea Mera”, DVD-ul „Pelerinaj prin Vrancea arhaică -Biserici de lemn din Vrancea”. De asemenea, va fi prezentată și cartea profesorului Åžtefan Lemny, intitulată „Cantemireștii. Aventura europeană a unei familii princiare din sec. al XVIII lea”. Vrâncenii care dețin lucrări importante în ceea ce privește istoria județului Vrancea, sunt așteptați să facă donații pentru Centrul de Informare cultural turistic din județul Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?