Echipa de futsal CSM 2007 Focșani pregătește cu atenție returul Ligii I. Antrenorii echipei focșănene, Petrache Gurguiatu și Orlando Åžerbănică au programat câte un antrenament pe zi în Sala Sporturilor din Focșani și, dacă se vor găsi resurse financiare, lotul grupării de pe Milcov ar putea efectua un cantonament montan la Gălăciuc. Din păcate, unul din componenții echipei focșănene, Cristi Munteanu a decis să renunțe la echipă și nu s-a mai prezentat la antrenamente, În schimb, Marius Pătrașcu i-a anunțat pe antrenori că nu s-a decis dacă va reveni sau nu la echipă.
În programul echipei CSM 2007 se află și câteva meciuri amicale, împotriva formațiilor din KSE Tg. Secuiesc, United Galați și Fortino Ianca (Brăila). Primul meci oficial al echipei CSM 2007 este programat pe 20 februarie, când gruparea vrânceană va evolua în deplasare pe terenul formației KSE Tg. Secuiesc. Pe 27 februarie, CSM 2007 va evolua în fața propriilor suporteri în confruntarea cu Spicom Sf. Gheorghe, meci care va fi transmis în direct de postul Digisport 2.