Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

Primul antrenament fizic pe 2012 al echipei de futsal


După o pauză competițională de două luni de zile, singura echipă vrânceană care activează în prima ligă, cea de futsal de la CSM 2007 Focșani s-a reunit ieri la Sala Sporturilor. Antrenorii Petrache Gurguiatu și Orlando Åžerbănică au avut la antrenament opt componenți ai echipei: Valentin Borș, Claudiu Olărașu, Emilian Chivu, Florin Săraru,  Marian Ungureanu, Sergiu Sava, Paul Alexandrescu și George Forcoș, iar Cătălin Curteanu, Sorin Popa și Elvis Ilaș au fost învoiți.
De altfel, Elvis Ilaș și Adrian Toma, antrenorul principal al echipei de fotbal CSM 2007 Focșani au trecut cu brio de proba scrisă pentru obținerea licenței de antrenor A, licență care le poate asigura un post de antreor secund în prima ligă a țării. Cei doi vor susține pe 30 aprilie, la Galați, a doua probă, cea scrisă.
O veste bună este revenirea la ședințele de pregătire și a lui Sergiu Sava, care s-a recuperat după operația suferită în toamna anului trecut și este una din soluțiile liniei de atac a grupării de pe Milcov. Timp de două săptămâni, echipa de futsal se va antrena în Sala Sporturilor, cu două ședințe de pregătire zilnice. În funcție de buget, focșănenii ar putea efectua și un stagiu montan de pregătire. „Dacă se vor găsi bani, probabil vom pleca în cantonament. Dacă nu, atunci ne vom pregăti în sală și vom lucra intens la fazele tehnico-tactice”, a spus antrenorul Petrache Gurguiatu.
Primul meci oficial al echipei CSM 2007 este programat pe 20 februarie, când gruparea vrânceană va evolua în deplasare pe terenul formației KSE Tg. Secuiesc. Pe 27 februarie, CSM 2007 va evolua în fața propriilor suporteri în confruntarea cu Spicom Sf. Gheorghe, meci care va fi transmis în direct de postul de televiziune Digisport 2.

Rezultatele echipei focșănene în Liga I:
– etapa I: 7-7 cu ACS Od. Secuiesc,
– etapa a II-a: 4-9 cu Cityus Tg. Mureș,
– etapa a III-a: 3-3 cu KSE Tg. Secuiesc,
– etapa a IV-a: 4-5 cu Spicom Sf. Gheorghe,
– etapa a V-a: 5-2 cu CS Dava Deva,
– etapa a VI-a: CSM 2007 a stat (n.r. Concordia Chiajna s-a retras din campionat),
– etapa a VII-a: 2-2 cu United Galați,
– etapa a VIII-a: 6-10 cu Clujana Cluj Napoca,
– etapa a IX-a: 7-2 cu Inter Teliu Brașov,
– etapa a X-a: 7-7 cu ACS Od. Secuiesc,
– etapa a XI-a: 6-11 cu Cityus Tg. Mureș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?