Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

GALERIE FOTO: Aproape o sută de familii nu mai au voie să-şi folosească WC-urile din casă


Aproape o sută de familii din comuna Vânători vor rămâne fără canalizare și trebuie să își construiască fosă septică sau WC-uri în fundul curții, pentru a respecta condițiile de mediu europene. Situația aberantă din România  anului 2012 este cauzată de o decizie a comisarilor Gărzii de Mediu care au dispus blocarea canalizării ce a aparținut Complexului Căprioara și care se deversa în râul Putna. Culmea, comisarii au venit în control abia în urma unei reclamații făcute de o femeie din… Vânători.

Zeci de familii din Vânători, de pe strada Åžcolii, au aflat ieri că nu își vor mai putea folosi rețeaua de canalizare din curte și WC-urile din casă pentru că nu sunt respectate condițiile de mediu europene. Locuințele acestora sunt branșate la o rețea de canalizare veche de circa 40 de ani și care aparține Complexului Căprioara. Însă, după intrarea României în Uniunea Europeană, s-a decis că această rețea nu mai respectă normele de mediu europene, iar comisarii de la Garda de Mediu au dispus închiderea ei.
Decizia i-a nemulțumit pe oamenii care au ieșit în stradă pentru a le cere socoteală primarului Gheorghe Macovei și comisarilor de la Garda de Mediu, veniți să blindeze canalizarea. Oamenii au acuzat lipsa de implicare a primăriei, care ar fi trebuit să găsească o soluție astfel încât să nu fie trimiși în mijlocul iernii să își construiască WC-uri în fundul curții. „Domnul primar ne-a trimis să ne facem veceuri în grădină, acum în 2012. Niciodată nu ne-a trimis o înștiințare despre asta. Abia acum ne-a anunțat să ne debranșăm de la canalizare și mi-a spus că dă amendă un miliard. Nu a fost o discuție cu noi, să ne spună ce soluții sunt ca să avem în continuare canalizare. Acum ne pune să plătim mii de lei pentru o fosă septică”, a spus Silvia Neagu.
Luați la întrebări de oameni care nu înțelegeau cum, dintr-odată, a devenit periculoasă o canalizare veche de zeci de ani, cei de la Garda de Mediu au aruncat responsabilitatea către colegii lor de la Galați. Aceștia ar fi făcut verificarea prin care au dispus închiderea canalizării de la Vânători.
„Domnul primar a informat Garda de Mediu că a fost blindată rețeaua, iar cetățenii au fost înștiințați să își facă fose septice. Decizia a fost luată de Comisariatul regional al Gărzii de Mediu de la Galați”, a afirmat unul dintre reprezentanții Gărzii de Mediu.

Sătenii spun că primarul e de vină

Oamenii au acuzat delăsarea primarului din Vânători care nu ar fi făcut nimic pentru a găsi o soluție provizorie la problema cana-lizării. „Nu se face nimic pentru oameni. Au aruncat bani pentru un parc în centrul comunei în loc să facă o canalizare pentru comună”, au spus cetățenii strânși lângă gurile de canalizare astupate de primărie.
Ei spun că deși au discutat ca rețeaua de canalizare de la Complexul Căprioara să treacă la primăria Vânători, administrația locală nu a dorit acest lucru. „Am fost la Consiliul Județean și ne-au spus că fac o adresă pentru preluarea canalizării de către Primărie. Însă domnul primar nu vrea să o preia. Până la urmă am zis să ne unim noi, să o preluăm noi și să facem ceva. Domnul primar l-a luat pe nu în brațe și gata”, a spus Gică Dragomir. Acesta a arătat că sătenii au pus mână de la mână pentru a curăța canalizarea, a o acoperi de capace însă mai este nevoie de șanțuri pentru scurgerea apei pluviale. Iar pentru asta e nevoie de un proiect al primăriei. 
Primarul din Vânători, Gheorghe Macovei, susține că administrația locală nu are bani să preia rețeaua de canalizare. „Noi nu avem câteva sute de mii de euro pentru a moderniza acea rețea de canalizare. Oamenii sunt racordați ilegal la această rețea de canalizare. Am început să le trimit somații să își facă fose septice, altfel sunt pasibili de amenzi de o sută de milioane. Noi avem proiect pentru o rețea de apă și canalizare însă nu am primit finanțare până acum”, a afirmat primarul.
Macovei nu ține însă cont de faptul că foarte puțini oameni își permit să cheltuiască până la 6.000 de lei pentru o fosă septică. În al doilea rând, iarna nu este deloc anotimpul potrivit pentru a turna beton, necesar la construcția fosei. În al treilea rând, dacă tot spune că are proiect pentru canalizare, oamenii ar cheltui acum o grămadă de bani, pentru o fosă pe care să o folosească pentru scurt timp. În plus, vor exista costuri și pentru racordarea la presupusa viitoare canalizare a comunei.
Chiar dacă oamenii spun că nu au șase mii de lei pentru a-și face o fosă septică, primarul Macovei ridică din umeri, fiind preocupat de voturi: „Ce să le fac dacă nu au bani? Mai este o soluție provizorie pe care trebuie să o discute o firmă specializată pentru vidanjare. Eu sunt la mijloc între amenda de la Garda de Mediu și cetățeni care, până la urmă, sunt votanții mei”, spune primarul Macovei.

Canalizarea, reclamată chiar de localnici

Culmea, legalitatea funcționării canalizării de la Vânători a fost verificată de comisarii Gărzii de Mediu în urma unei reclamații trimise prim e-mail de către o femeie din localitate, Cristina. „A fost o reclamație făcută în numele unui grup de cetățeni din Vânători, iar cei de la Comisariatul Regional de la Galați au venit în control anul trecut. Riscam o amendă de un miliard de lei pentru că se deversau dejecțiile în Putna”, a spus primarul din Vânători.

10 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?