Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Cum va fi vremea luni


Luni, vremea va fi normală termic, cu cerul mai mult noros. Îndeosebi în cursul zilei vor fi ninsori slabe, local la munte și în vestul, centrul și nordul țării, iar spre seară și noaptea, va fulgui în centru și izolat în est. În sudul și sud-estul teritoriului condițiile de precipitații vor fi reduse.
Vântul va prezenta unele intensificări în zona montană, sudul Banatului și în regiunile estice, iar în rest va fi slab și mode-rat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad în depresiuni și 7 grade în dealurile Olteniei, iar cele minime se vor situa între -8 și 0 grade. Izolat vor fi condiții de ceață asociată și cu depunere de chiciură.
La București, cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă de -3…-2 grade.
Marți, cerul va fi temporar noros. Va ninge slab, local în estul țării și în zona de munte, unde și vântul va avea unele intensificări, dar în restul teritoriului vor fi numai cu totul izolat fulguieli. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între -1 și 6 grade, iar cele minime între -8 și 0 grade, mai scăzute în depresiuni. Vor fi condiții de ceață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?