Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639

Bazarul Obor rămâne fără comercianţi


Focșănenii au trecut ieri prin Bazarul Obor pentru a mai cumpăra câte ceva pentru sărbătorile care se apropie cu pași repezi. Fie că au cumpărat jucării pentru cei mici sau au consultat prețurile la mașini, fiecare a putut observa că în talcioc s-a mai schimbat câte ceva.
Administrația Piețelor Focșani încearcă să țină pasul cu cerințele focșănenilor, dar și ale comercianților. Cu toate că numărul celor care vând la tarabele din târg a mai scăzut, conducerea Piețelor a decis să construiscă un grup social cu șase cabine pentru probă, plus una pentru persoanele cu handicap, care va fi gata în primăvară.
De asemenea, va fi modernizat și platoul unde sunt parcate mașinile expuse la vânzare. Ieri, spre exemplu, au fost expuse spre vânzare 472 autoturisme. Numai 25 au fost norocase și și-au schimbat proprietarul. „Anul care vine, vom începe betonarea platoului auto. Până acum, am reușit să realizăm o intrare civilizată pentru mașini și condiții mai bune pentru cel care încasează. Tot în anul care vine, o să conti-nuăm ceea ce am început să facem în sectorul de vechituri și dezmembrări auto”, ne-a declarat Anca Mandea, administratorul Bazarului Obor.
Anul acesta, Admi-nistrația Piețelor a reușit să amenajeze o parte din sectorul de vechituri, care acum are alei pavate, așa că oamenii își pot vinde produsele civilizat. De asemenea, zona tarabelor a fost închisă, dinspre nord, cu panouri policarbonat, pentru a-i proteja pe comercianți de vânt. Anul viitor, va fi pavat și sectorul de cauciucuri. Singura problemă este cea a comercianților, care sunt din ce în ce mai puțini. „Comparativ cu anii din urmă, târgul este în scădere ca nivel de vânzare și grad de ocupare. Din păcate, nici în perioada de sărbători nu va crește”, a mai spus Anca Mandea.
Sectorul de mașini o duce cel mai bine. Duminica are un grad de ocupare de 90-100%, iar miercurea 60-70%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?