Nu înțeleg! Pur și simplu nu pot pricepe cum este posibil să locuiești în vecinătatea unei familii care-și chinuie copilul, și să te faci că nu vezi! Cum poți să îți mângâi liniștit pe creștet, la culcare, propria odraslă, să-i ungi grijuliu, dimineața felia de pâine, s-o urmărești cu privirea cum pleacă sau vine de la școală când în ograda vecină, un pui de om suferă, maltratat de propriii părinți! Cum poți să stai liniștit în confortul propriei gospodării, când știi că acel copil ar trebui să plece, împreună cu al tău, la școală! Åži vezi că acest lucru nu se întâmplă pentru că…acest mic nefericit în loc de ghiozdan, ia sapa în spate, în loc de mângâieri primește palme și în loc de vorbe bune, înjurături strigate-n gura mare de guri părintești duhnind a alcool… „Nu mă bag eu în familia lor” sau „de unde să știu eu ce e în casa lor”, e reacția neaoșă, din păcate, în astfel de situații. Iar când sărăcuțul din „familia lor” unde „nu mă bag” ajunge în sicriu, atunci daaaaa… toți se întrec să spună că desigur, au știut, au văzut, au auzit…
Încă o fetiță din județul nostru a murit, zilele trecute, deși acest lucru putea fi prevenit. A luat foc încercând să facă focul, trimisă de taică-său despre care toată lumea spune, acum, că o trimitea la muncă, nu la școală… Că împreună cu frații ei, „se duceau bătuți la școală, asta când ajungeau…munceau cot la cot cu maică-sa…o femeie tare chinuită”… Că fosta învățătoare știa cu câte lipsuri se confruntă, că directorul școlii știa și el că lipsea de la ore, iar foștii colegi de școală vedeau și ei că „era o fată foarte chinuită, muncitoare”. Åži se mai știa și că „toți copiii făceau glume pe seama ei”… Dar nimeni nu a făcut nimic. NIMIC!
Cum s-or simți toți aceștia acum, când pro-babil asistă la înmormântare ca la spectacol și se întrec în cleveteli? Acum, degeaba zic că știu. Acum, pentru fetiță, totul este… prea târziu. Prea târziu ca cineva să sesizeze primăria care, culmea, n-a știut! Prea târziu ca un om cu conștiință să sune la Protecția Copilului, prea târziu ca cineva să sune aici, la ziar… Este prea târziu ca fie și sub protecția anonimatului, cineva să fi salvat printr-un simplu telefon, acest copil…
Tot anul acesta, o altă fetiță a fost ucisă în bătaie de propriul tată. A fost ultima dintre bătăile crunte pe care i le aplica acesta, sub ochii comunității. Åži în acel caz, vecinii și autoritățile locale au aplicat politica struțului. Până când a fost, din nou… prea târziu.
Ceea ce s-a întâmplat este incalificabil pentru condiția de om. Indiferența nesimțită, criminală față de chinurile la care este supus un copil în zilele noastre depășește orice imaginație! Până și animalele care trăiesc în haită își apără, din instinct, puii. Oamenii… NU! Åži zic oameni pentru că nu trebuie să fi profesor, referent social, director, popă sau altceva, ca să te miște suferința, violența, nedreptatea! Nu trebuie să fii altceva decât Om!
Așa că, Oamenilor, nu mai lăsați copiii să moară! Nu treceți legați la ochi, cu sufletul ferecat și cu inima împietrită pe lângă nenorocirile de lângă voi! Nimeni nu are drept de viață și de moarte asupra copiilor. Iar durerea lor ar trebui să fie du-rerea noastră, a tuturor! Dacă nu aveți curajul să vă asumați semnalarea unei situații nefericite de viață, la care sunteți martor, n-aveți decât să nu vă declinați identitatea. Dar luați atitudine! Faceți ceva, măcar pentru ca să nu mai purtați apoi, pe conștiință, vinovăția faptului că ați fi putut, dar n-ați făcut! Mergeți, sau sunați, chiar anonim, la primării! Sunați la 0237.983 – Protecția Copilului! Sunați la noi la ziar – 0237.224555! Sau scrieți-ne! Nu vă costă decât un strop de omenie! Nu vă trebuie decât o umbră de conștiință! Cu un simplu apel telefonic puteți fii pur și simplu, salvatorul unei vieți de copil! E chiar atât de greu?!
