Ediția: Miercuri 11 Iunie 2025 Nr. 6896

Şoferii, mulţumiţi că pot circula pe Bulevardul Unirii


Åžoferii sunt foarte mulțumiți că Bulevardul Unirii a fost redeschis circulației rutiere. La solicitatea președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, de sâmbătă, de la ora 12.00, sectorul de bulevard care face parte din ansamblul arhitectonic Piața Unirii a fost redat traficului rutier. Limita de viteză este de 30 de kilometri pe oră.

Participații la trafic nu mai sunt nevoiți să ocolească și să aștepte la semafoare din cauza aglomerației. Acest lucru se datorează președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, care a cerut ca Bulevardul Unirii să fie redat circulației rutiere. „Este foarte bine că s-a deschis circulația, pentru că nu mai suntem nevoiți să ocolim și să o luăm pe toate străduțele. Dacă o luam pe Cuza Vodă era foarte aglomerat și prindeam roșu la semafor de câte două ori, iar pe partea cealaltă, ca să ieșim pe Åžtefan cel Mare, străzile sunt foarte înguste din cauza mașinilor parcate. Faptul că s-a impus și o limită de viteză, nu mă deranjează deloc, circul mereu cu prudență. Abia nu mai pot face unii liniuțe pe aici. Dacă vii din Sud și vrei să ajungi pe Independenței este foarte bine pentru că nu ocolești nimic. Așa economisim și timp și carburant”, ne-a spus Ion Toader, un șofer din Focșani.
Taximetriștii sunt și ei mulțumiți. Spun că așa ajung mai repede la comenzi, iar cei care au nevoie de ei, au mai puțin de așteptat. „Este foarte bine că s-a deschis circulația. Așteptam demult momentul acesta. Ajungem și noi mai repede unde suntem chemați și nu mai băgăm mașinile pe toate străzile cu gropi. Nici clienții nu trebuie să ne mai aștepte prea mult. Mai erau situații când se mai întârzia din cauza aglomerației. Acum este mult mai bine. De asemenea, îmi convine și limita de viteză. Abia nu mai au tinerii teribiliști pe unde să își tureze motoarele, mai ales că eu locuiesc chiar aici și m-ar fi deranjat zgomotul”, ne-a spus taximetristul Radu.
De sâmbătă, de când traficul rutier a fost deschis, polițiștii au fost și ei prezenți în zonă pentru a vedea cum se comportă șoferii. Comisarul șef Cătălin Stegărescu, șeful Biroului Rutier Focșani, ne-a spus că până acum nu au fost incidente nedorite. „Este bine că se poate circula pe Bulevard și așteptăm să vedem ce va fi de mâine (astăzi-n.r) când traficul va fi mai aglomerat. Deocamdată a fost bine și nu au fost evenimente. S-a instituit și limită de viteză de 30 de kilometri pe oră, dar șoferii oricum au tendința să încetinească atunci când ajung pe por-țiunea cu piatră cubică. Trebuie să mai refacem marcajul spre Åžcoala 9, unde participanții la trafic nu au voie să mai vireze la stânga. În rest, toate marcajele și indicatoarele rutiere au fost puse la punct”, ne-a precizat comisarul șef Stegărescu.
 
Pe timpul verii, sfârșitul de săptămână e al pietonilor

Pietoniii sunt și ei mulțumiți de faptul că, în sezonul cald, nu vor fi deranjați de zgomotul produs de mașini, la sfârșitul săptămânii. „Este bine că s-a luat decizia ca în week-end, Bulevardul să fie închis. Lumea iese vara la plimbare, la sfârșitul săptămânii, împreună cu copiii și așa nu vom fi deranjați de zgomot. Am citit în ziar despre acest lucru”, ne-a spus Lucica.
În perioada 1 noiembrie – 15 martie, circulația autoturismelor nu va fi restricționată pe acest sector de drum. În intervalul 15 martie – 1 noiembrie, circulația să fie restricționată săptămânal, de vineri de la ora 22.00 și până duminică la ora 24.00.

Articolul precedent
Articolul următor

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?