Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

Primarul Bercuci, cercetat penal


Primarul pedelist din Valea Sării, Nicu Bercuci, este cercetat penal pentru purtare abuzivă, după ce unul dintre foștii săi angajați i-a făcut plângere la Parchet. Fostul angajat este nemulțumit de modul în care i-a fost desfăcut contractul de muncă. De asemenea, Hristache Botezatu cere, într-un alt dosar, anularea deciziei prin care a fost concediat. Potrivit acestuia, din comisia de disciplină, care a fost întrunită pentru concedierea sa, au făcut parte consilierul personal al edilului, dar și nașul de cununie. Omul îl acuză pe primar că l-a concediat abuziv și că are comportament de dictator.

Hristache Botezatu s-a angajat la Primăria Valea Sării în 1996, pe postul de guard I, având atribuții pe linie de curățenie, precum și înștiințarea cetățenilor sau a consilierilor cu privire la ședințele de Consiliu Local. În iulie, contractul de muncă i-a fost desfăcut. I s-a imputat faptul că ar fi lipsit de la serviciu într-o zi din luna iunie, dar și că nu a fost disciplinat. „La începutul lunii iunie, între mine și primar a avut loc o altercație. El m-a acuzat că i-am pus pe cei de la ajutorul social să facă munca în locul meu. În aceeași zi, am fost trimis de o angajată a primăriei să anunț o persoană din comună și am lipsit astfel un timp din instituție. Atunci, primarul a luat condica și peste semnătura mea a pus absent. Când m-am întors, am avut o discuție aprinsă cu acesta, dar am fost provocat. Åži dânsul are un comportament necuviincios față de cetățeni. În 13 iulie mi s-a desfăcut contractul de muncă. Mi-am respectat întotdeauna toate obligațiile pe care le aveam în legătură cu serviciul și bănuiesc că nu i-a convenit că în perioada alegerilor de la Tulnici, am fost împreună cu mai mulți colegi la un spectacol oferit de PSD”, ne-a spus Hristache Botezatu. Nemulțumit de faptul că a rămas fără un loc de muncă, fostul angajat al Primăriei Valea Sării s-a adresat mai întâi instanței de judecată, contestând decizia prin care a fost concediat. Ulterior, a adresat o plângere penală Parchetului, în care denunța purtarea abuzivă a primarului Nicu Bercuci.  „Solicit reintegrarea în funcția deținută anterior și obligarea la plata despăgubirilor egală cu drepturile salariale majorate și a tuturor drepturilor salariale indexate și actualizate ce mi se cuvin, începând cu 1 iulie 2011 și până la reintegrarea efectivă”, se arată în acțiunea de pe rolul Tribunalului Vrancea.

Botezatu, un bun coleg

Dosarul a avut termen ieri. Primarul Nicu Bercuci nu   s-a prezentat la proces și a solicitat amânarea cauzei, întrucât ar fi internat în spital. Cum nu a trimis nici o dovadă în acest sens, instanța de judecată a respins solicitarea și a trecut la audierea singurului martor prezent, respectiv a se-cretarului comunei, Nina Toma. „Åžtiu că între Botezatu și domnul primar a avut loc o altercație. Când primarul a venit la primărie, fostul coleg se afla în parcare, făcea curățenie, iar Bercuci i-a reproșat că cine este el de își permite să aducă persoanele de la social, ca să îl ajute la treabă. În aceeași zi, o colegă l-a trimis pe Botezatu să înștiințeze o persoană din localitate, iar primarul a venit la mine în birou, a luat condica și i-a pus absent. Când s-a întors, Botezatu a intrat la primar în birou și au discutat. Nu se înțelgea ce spuneau”, a declarat femeia, care a adăugat Botezatu a fost un bun coleg, cu care nu a avut probleme. Pentru că ceilalți martori nu s-au prezentat la proces, instanța a dispus citarea cu mențiunea că dacă nu se vor prezenta nici la termenul următor, vor fi amendați.

Comisie de disciplină formată din neamuri și prieteni

Atât la termenul de ieri cât și în contestația formulată, Hristache se arată nemulțumit de componența comisiei de displină formată pentru concedierea sa. El spune că din comisie a făcut parte consilierul personal al primarului, pedelistul Corneliu Negru, referentul cultural Pintea Neculai și Ne-culai Neguț, referentul pentru situații de urgență. „Din comisie trebuie să facă parte salariați cu reputație neștirbită. Pintea vine sporadic la muncă și este rudă cu primarul, iar Negru este consilierul său și știu că a fost și condamnat. Ambii iau salariile integral”, a susținut Hristache Botezatu.
Omul este nemulțumit și de faptul că nu știe în baza cărui document s-a întrunit comisia de disciplină, din moment ce la acea dată nu exista un regulament intern. „Regulamentul a fost aprobat după noul cod al muncii, cred că ulterior acestei povești”, a recunoscut secretara Nina Toma.
Între timp, Hristache și-a găsit un alt loc de muncă, dar soția sa lucrează în  continuare ca și casier la Primăria din Valea Sării. „Primarul nu se comportă bine cu niciunul dintre angajații primăriei, iar acum, probabil că ar vrea ca nevasta mea să plece. Ce legătura are serviciul său cu procesul meu? Cei care vin la proces ca martori și sunt angajați în primărie se tem să spună adevărul despre primar. Nici cu oamenii din localitate nu se comportă bine. În iunie m-a îmbrâncit și mi-a vorbit foarte urât”, ne-a mai spus Botezatu.
Cât privește plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, procurorii confirmă existența dosarului și spun că se fac cercetări.
Am încercat să-l contactăm și pe primarul Nicu Bercuci, pentru a-i consemna punctul de vedere, dar acesta nu a fost de găsit nici la primărie, nici pe telefonul mobil. 

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?