Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Amânări la plata creditelor bancare


Consiliul Local Panciu a aprobat proiectul de hotărâre inițiat de primarul Ion Petre privind propunerea de amânare la plată și de reactivare a dobânzilor aferente contractelor de credite bancare, încheiate de Primărie, în perioada 2007-2008, în vederea asigurării finanțării obiectivelor de invetiții de interes local, derulate de administrație. „Din cauza situației de criză, în prezent întâmpinăm greutăți majore în rambursarea ratelor și a dobânzilor, iar singura soluție de slăbire a presiunii acestei datorii este o reeșalonare”, a explicat primarul Ion Petre. Hotărârea adoptată de aleșii orașului prevde amânarea la plată, până la data de 1 martie 2013, a dobânzilor ce se vor calcula începând cu 1 noiembrie 2011. Totodată, consilierii au fost de acord și cu propunerea de reactivare a dobânzilor calculate pe lunile august, septembrie și octombrie 2011, respectiv dobânzi calculate în perioada 1 august-31 octombrie 2011 și includerea acestora în creditul de rambursat, în rate egale, în perioada de creditare rămasă, corespunzător graficului de scadențe existent.  „Restul ratelor de credit rămân conform graficului de rambursare de la ultima reeșalonare, aprobată prin HCL 65/2010”, a mai spus edilul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?