Ediția: Luni 7 Iulie 2025 Nr. 6914

Spitale preluate de Ministerul Sănătăţii


Spitalul Județean de Urgență din Focșani, Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni și Spitalul Comunal din Vidra rămân la Ministrul Sănătății. Ieri, pe site-ul Ministerului Sănătății a fost postat un proiect de hotărâre de Guvern pentru revenirea managementului asistenței medicale al celor trei unități sanitare vrâncene la Ministerul Sănătății. Managerii celor trei unități ne-au declarat că  sunt mulțumiți de această propunere. „Este un lucru bun că trecem la Ministerul Sănătății, trebuia să avem și noi un stâpân. Pănă acum, eram ai nimănui”, ne-a declarat medicul Nicolae Moise, managerul Spitalului Județean de Urgență din Focșani.
Costel Negoescu, managerul Spitalului de Psihiatrie Cronici din Dumbrăveni, consideră că acest proiect este primul pas pentru ca managementul asistenței medicale al unității să poată fi preluat de către autoritățile locale. „Este primul pas pentru ca autoritățile locale să ne preia. După această Hotărâre de Guvern urmează o ordonanță de urgență, care trebuie dată tot de Guvern, pentru a trece la autoritățile locale. Noi vom face toate demersurile necesare pentru a trece la autorități. Așa nu vom mai fi des-ființați”, ne-a spus managerul Costel Negoescu.
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au declarat că trecerea celor trei unități spitalicești la minister va aduce cu sine deblocarea posturilor și atragerea de cadre medicale. „Este un lucru bun. Trecerea la Ministerul Sănătății ne va permite să angajăm medici în spitale, mai ales că există o lipsă în acest sens”, este de părere Cătălin Graur, directorul DSP Vrancea.
La începutul anului, Ministerul Sănătății ar fi vrut să bage pe gât Consiliului Județean cele trei unități, fără a asigura însă și fondurile necesare unui act medical de calitate. Consiliul Județean a refuzat pre-luarea, așa că cele trei spitale oricum se aflau în subordinea Ministerului Sănătății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?