Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

Bulevardul Unirii, deschis circulaţiei rutiere, sau pietonal?


Piața Unirii a intrat într-un amplu proces de reabilitare, în urmă cu câțiva ani, cu fonduri de la Uniunea Europeană. Pentru a se încadra în noul peisaj, și Bulevardul Unirii a fost modernizat. Focșănenii spun că au așteptat ca lucrările să fie gata, iar rezultatul nu i-a dezamăgit: centrul orașului arată foarte bine. Numai că părerile cu privire la circulația autoturismelor pe bulevard este împărțită. Unii ar vrea ca mașinile să circule tot timpul, alții doar în timpul săptămânii sau deloc. „Monitorul de Vrancea” a vrut să afle care este părerea focșănenilor. A discutat cu ei, opiniile oamenilor fiind împărțite astfel: o treime vrea ca mașinile să circule pe Bulevardul Unirii în fiecare zi, o treime doar în week-end, iar cealaltă treime vrea ca bulevardul să rămână doar pietonal.

Cătălin Åžerban, 18 ani
„Ar fi bine să circule și mașinile pe Bulevardul Unirii. Pietonii au pe unde se deplasa, pentru că este zona din Piața Unirii, iar trotuarele de pe marginea străzii sunt destul de mari. Pentru șoferi este mai greu, pentru că trebuie să ocolească mereu și nu cred că le convine. Eu sunt de părere că Bulevardul Unirii nu trebuie să rămână închis”

Maricel Bora, 19 ani
„Eu sunt de părere că ar trebuie să circule și mașinile pe Bulevard. Åžoferii trebuie să ocolească și nu le convine. Åži eu dacă iau un taxi trebuie să mă ducă pe rute ocolitoare, și asta înseamnă și bani mai mulți. Cred că are loc toată lumea. Cei care ies cu copiii să se joace sau ies la plimbare au pe unde să se plimbe. Nu trebuie să meargă pe Bulevard”

Stănica Tudor, 53 de ani
„Cred că ar fi mai bine dacă ar avea loc și pietonii și mașinile. Este spațiu suficient și pentru una și pentru alta. Ar trece și pe aici mijloacele de transport și ar fi mai bine pentru oameni, că s-au schimbat stațiile și nu mai știi pe unde să te duci. Are loc toată lumea, că Bulevardul Unirii este lat. Pietonii au trotuare și nu cred că îi deranjează mașinile care trec pe acolo. Dacă o să fie și limită de viteză ca să nu meargă cu zgomot, chiar nu cred că este vreo problemă”

Ionelia Porova, 14 ani
„Ar trebuie ca Bulevardul Unirii să fie deschis și traficului rutier, dar numai în timpul săptămânii. De luni până vineri să fie deschis, iar în week-end să fie închis. Astfel, va fi toată lumea mulțumită. În week-end, când oamenii au mai mult timp de ieșit în oraș, pot merge pe bulevard și nu sunt deranjați de mașini. Oricum cred că are loc toată lumea, și mașinile și pietonii”

Ionel Boc, 70 de ani
„Focșaniul este un oraș mic, iar numărul mașinilor este foarte mare. De aceea cred că ar trebui ca Bulevardul Unirii să fie deschis și traficului rutier, pentru că dacă va rămâne închis se crează blocaje în trafic. Åžoferii trebuie să ocolească și nu cred că le convine mereu. În plus, dacă s-ar deschide artera asta, nu ar mai fi așa aglomerație pe celelalte străzi. În timpul săptămânii să fie deschis și pentru traficul rutier și să se închisă în week-end, să rămână doar pentru pietoni”.

Cezar Nechita, 67 de ani
„Ca să fie toată lumea mulțumită, ar trebui ca în timpul săptămânii să circule și mașinile, iar în week-end numai pietonii. Așa cred că nu are nimeni de comentat. De luni până vineri, oamenii sunt la serviciu și nu au timp să se plimbe. La sfârșitul săptămânii, când oamenii mai ies cu copiii la plimbare, ar trebui să fie traficul rutier închis și să rămână doar ei. Nu sunt deranjați de zgomot, de motoarele mașinilor și se pot plimba în voie fără să se fe-rească de mașini. Așa cred eu că ar fi cel mai bine și ar fi toată lumea mulțumită”

Gogu Grigoroiu, 54 de ani
„Să rămână închis, pentru că este păcat de investiție. S-au cheltuit mulți bani și este păcat să treacă mașinile peste versurile de la Hora Unirii. Chiar nu se merită. În fiecare oraș există câte o stradă închisă și cred că se poate și la noi. Sunt atâtea rute ocolitoare care pot fi folosite de șoferi și nu cred că este o tragedie dacă nu mai circulă pe aici! Oricum, cred că unii dintre ei s-au obișnuit deja, pentru că Bulevardul este închis de ceva timp. Dacă va fi deschis, vor avea cei cu bani pe unde să-și etaleje mașinile”

Marius Nedelcu, 22 de ani
„Ca să nu fie nemulțumiri, ar trebui ca Bulevardul Unirii să fie deschis de luni până vineri și pentru traficul rutier, iar la sfârșitul săptămânii să fie închis și să aibă acces doar pietonii, nu și mașinile. Cred că așa ar fi cel mai bine pentru toată lumea. La sfârșitul săptămânii, orașul este mai aglomerat, pentru că toată lumea iese din casă, la plimbare, și așa nu ar mai avea grijă la mașini”.

Daniela Marcu
„Eu cred că ar trebui să fie deschis pentru toată lumea, și pentru pietoni, și pentru ma-șini. Este greu și pentru șoferi, că trebuie să ocolească și mai au de așteptat și foarte mult pe la semafoare, pentru că sunt foarte multe mașini și nu apuci mereu verdele. Este spațiu suficient și pentru pietoni și pentru mașini. Oricum, cei care ies la plimbare se plimbă prin parc nu pe stradă, sau așa ar trebui”.

Dumitru, 75 de ani
„În fiecare oraș din țara asta este câte o stradă închisă și de aceea cred că se poate și la Focșani. Ar trebui ca Bulevardul Unirii să fie exclusiv pentru pietoni, nu și pentru mașini. Oamenii se pot plimba în voie, merg pe la magazine fără să fie atenți la mașini. Åžoferii au pe unde să o ia, că este plin orașul de străzi și nu este foarte mare ca să spui că ocolesc o mulțime. Abia s-a renovat Piața Unirii și ar trebui să rămână așa cum este acum. Pietonii nu pot strica nimic, mașinile da”

Aurica Pleșa, 65 de ani
„Să dea drumul la circulație și la stația de autobuz care era aici! De când este închis Bulevardul, toate microbuzele și-au schimbat rutele și nici nu știi de unde să le mai iei. Eu cred că asta ar fi cea mai bună soluție. Este loc pentru toată lumea, pentru că Piața Unirii se întinde pe o suprafață destul de mare. Au loc și pietonii și mașinile. Înainte nu era tot la fel și nu au fost pro-bleme în trafic? Dacă stai la Big și vrei să ajungi pe Independenței, cu mașina o iei pe aici, nu mai ocolești pe Cuza Vodă și pe la Piață. Este dificil și pentru șoferi, dar și pentru noi, cei care călătorim cu mijloacele de transport în comun, pe care nu știm de unde să le mai luăm”

Eftinca Tuchilă, 47 de ani
„Părerea mea este că ar trebui să rămână așa cum este acum, adică închis. Pe toate străzile sunt mașini, măcar aici să nu mai vedem. Merg cu viteză, fac zgomot, ridică praful în urma lor. Pe porțiunea asta de drum ar fi mai bine să nu mai circule și mașinile, ca să aibă și pietonii liniște undeva. Te mai duci la magazinele de pe partea cealaltă a drumului și dacă rămâne închis, nu mai ai nici grijă, traversezi fără să te gândești că te poate lovi vreo mașină. În plus, asta este o zonă în care vin mulți copii și cred că ar fi și pentru ei mai bine să nu circule mașini pe Bulevardul Unirii”

Elena Ciufu, 50 de ani
„Cred că ar trebui să aibă loc și pietonii și mașinile. Åžoferilor le este foarte greu de când Bulevardul este închis, pentru că trebuie să ocolească și se deplasează și mai greu, fiind mai multe mașini. Dacă s-ar deschide Bulevardul și pentru traficul rutier, ar avea mai multe opțiuni. Cei care vor să vină pe aici o pot face, iar dacă aleg să circule pe alte rute, este treaba lor. Pietonii au și ei loc, că sunt trotuarele destul de largi”

Ionel Moroșanu, 55 de ani
„Din punctul meu de vedere, Bulevardul Unirii ar trebui să rămână închis. Mașinile nu ar trebui să aibă niciodată acces pe aici. Este o zonă istorică, în care s-au investit foarte mulți bani și este păcat să se degradeze. Trebuie să învățăm să avem grijă de ceea ce este al nostru. Am și eu mașină, dar nu mă deranjează să o iau pe altă stradă și nu pe aici. Orașul nu este foarte mare, ca să spui că ocolești prea mulți kilometri. Este mult mai bine așa cum este acum și așa ar trebui să rămână, fără mașini”

Paraschiva D., 49 de ani
„S-au cheltuit foarte mulți bani pentru ca Piața Unirii să fie așa cum este acum, adică frumoasă, și ar fi bine ca Bulevardul Unirii să rămână închis. Pe acolo să circule numai pietonii, pentru că șoferii au rute ocolitoare. Cred că cei care au mașini mă înjură, dar asta este părerea mea. Este păcat să treacă mașinile peste versurile din Hora Unirii. Au și șoferii loc, nu cred că este asta o problemă”

Valentin Năstase, 16 ani 
„E frumos bulevardul așa cum este acum, de aceea ar fi bine să rămână închis. Sau măcar în week-end să fie închis, iar în timpul săptămânii deschis circulației rutiere. Nu contează că oco-lim puțin centrul orașului atunci când mergem cu mașinile. E mai frumos ca la sfârșit de săptămână să se plimbe lumea pe bulevard fără să-și facă pro-bleme că trec mașinile”,

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?