„31. Åži precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea; 32. Åži dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți avea? Căci și păcătoșii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. 33. Åži dacă faceți bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii același lucru fac. 34. Åži dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să primească înapoi întocmai. 35.Ci iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți nimic în schimb, și răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulțumitori și răi. 36.Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv.” (Luca 6, 31-36)
În aceste 6 versete este cuprinsă ființa adîncă a descoperirii dumnezeiești, ceea ce se mai numește legea de aur a Evangheliei, după cum spunea părintele Constantin Galeriu. Iar îndemnurile cuprinse în aceste versete arată ceea ce trebuie să facem cu toții: noi, eu, trebuie să fac mai întâi binele și să nu aștept pe altul să înceapă să facă binele. De la noi trebuie să pornească binele. Că spune Mîntuitorul: „Faceți voi…!”. Prin urmare este drept să fie așa, de vreme ce prin mine, omul, păcătosul, a început prin ispita diavolului răul. Pentru că dintru început lucrurile nu au stat așa, omul fiind zidit după chipul lui Dumnezeu Ziditorul, deci fiind chip al luminii și iubirii dumnezeiești, iar prin ispita neascultării și-a întors fața de la fața Lui. Legea iubirii din Noul Testament înlocuiește legea talionului din Vechiul Testament ( ochi pentru ochi și dinte pentru dinte – adică la răul făcut de cineva să răspund tot cu rău ). Mîntuitorul schimbă acest lucru și instituie porunca iubirii aproapelui: „Să vă iubiți unii pe alții…”. Åži spune Mîntuitorul: „Iubiți pe vrăjmașii vostri!”. S-a spus că mai ales în această scriere se află taina Evangheliei, taina Vestirii celei Bune a lui Dumnezeu-Tatăl, prin Fiul Său în Duhul Sfînt: în iubirea vrăjmașilor. E vorba despre înlăturarea urii și invidiei și a oricărei semințe a răului, a oricărui lucru al diavolului. Se spune că Lucifer a fost invidios pe om cînd a luat cunoștința că Fiul lui Dumnezeu Se va întrupa și Se va face asemenea chipului nostru, pentru ca pe acest chip al nostru să-l înalțe la strălucirea chipului slavei Sale. De aceea l-a ispitit pe om și de aceea, adeseori, sîntem noi înșine ispitiți să suferim pentru frumusețea, pentru curăția inimii cuiva. Åži iarăși spune Mîntuitorul: „37.Nu judecați și nu veți fi judecați; nu osîndiți și nu veți fi osîndiți; iertați și veți fi iertați. 38. Dați și se va da. Turna-vor în sînul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată și cu vîrf, căci cu ce măsură veți măsura, cu aceeași vi se va măsura. 39. Åži le-a spus și pilda: Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amîndoi în groapă? 40.Nu este ucenic mai presus decît învățătorul său; dar orice ucenic desăvîrșit va fi ca învățătorul său. 41.De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bîrna din ochiul tău nu o iei în seamă? 42.Sau cum poți să zici fratelui tău: Frate, lasă să scot paiul din ochiul tău, nevăzînd bîrna care este în ochiul tău? Fățarnice, scoate mai întîi bîrna din ochiul tău și atunci vei vedea să scoți paiul din ochiul fratelui tău. 43.Căci nu este pom bun care să facă roade rele și, iarăși, nici pom rău care să facă roade bune. 44.Căci fiecare pom se cunoaște după roadele lui. Că nu se adună smochine din mărăcini și nici nu se culeg struguri din spini. 45.Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe cînd omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăiește gura lui.”. Sfinții Părinți spuneau: „Iubește pe păcătos; urăște păcatele lui!”. Deci noi să urîm răul din aproapele nostru, iubindu-l, plîngînd pentru el, rugîndu-ne pentru salvarea lui, să nu mai facă rele. Noi, însă, trebuie să rămînem în lumina și iubirea divină, împărtășindu-ne, avînd încredințarea că în această stare avem arvuna învierii, după cum frumos tîlcuiesc Sfinții Părinți. Cînd dobîndim starea aceasta, în noi a început învierea. Deci cine se hrănește din Cuvîntul lui Dumnezeu, din lumina și iubirea Lui, din dumnezeiasca împărtășanie, nu va vedea moartea în veac. Fericit este cel ce mănîncă din Pîinea dragostei, care este Iisus, căci cel ce se hrănește din dragoste se hrănește din Hristos, Dumnezeul Cel peste toate. Prin urmare cel ce trăiește în dragoste rodește viață din Dumnezeu și gustă învierea încă din viața de aici.
