Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Iluziile literaturii în Vrancea (3)


             Să ne lămurim, atunci când invocăm (cu candoare) iluziile noastre în legătură cu așteptările literare, ne referim la o serie de scriitori care, prin valoarea lor, nu ne-ar înșela niciodată extazul spiritual și beatitudinea intelectuală. În limitele unei logici sumare bazată pe înțelegere, dorim să evităm fanatismele de tot felul, meschinăriile de grup, neînțelegerile cauzate de apariția unor suspiciuni, marile constrângeri ale mediocrității.
            Să revenim.
            Un caz singular în peisajul literar din Vrancea îl reprezintă profesorul Gheorghe Zaharia (n.12.11.1937, Cluj). Acesta, chiar dacă nu a publicat nicio carte de-a lungul vieții, poate fi socotit un scriitor veritabil prin oratorie (oficială, la diverse manifestări culturale), dar mai ales, prin acea risipă generoasă de litaratură vie între prieteni. Pare dezinteresat de rangul lui intelectual și, la fel ca Oblomov, se lasă într-un fel melancolic în voia oamenilor simpli, așa cum se întâmplă cu mulți intelectuali în provincie, în cea de-a doua parte a vieții.
            Gheorghe Zaharia poate vorbi ore în șir despre Eminescu, fermecător, fără să repete nimic. Este capabil să depășească forma insuficientă a literei, să desfășoare adevărate spectacole ale minții. Să te facă să înțelegi că poezia lui Eminescu nu vine de la poet, ci este mai degrabă o rădăcină a sufletului, în consecință infabilă. Aproape că nu ne putem imagina cum ar arăta, în Focșani, un „15 ianuarie” fără profesorul Gheorghe Zaharia !
            Poate fi văzut trecând prin oraș, mergând încet, cu un aer aristocratic pe cale de dispariție. La Facultatea de Litere a Universității din București i-a avut colegi pe Nicolae Labiș și Nichita Stănescu și ca profesori, pe Zoe Dumitrescu Bușulenga și Tudor Vianu. Poate, atunci când trece prin oraș, cuprins de o senzualitate sublimă, se gândește la iluștrii lui colegi și dascăli din tinerețe.
            Zilele trecute, când ne-am întâlnit, – la poiana lui Iocan, era o zi călduroasă de toamnă în care daliile levitau la soare, pe mesele vânzătorilor de flori – mi-a vorbit despre Paul Spirescu, este cel mai valoros poet în viață din Vrancea, să-l vezi la ore, domnule, este de-a dreptul fermecător… 
            Literatura franceză este singura breaslă care a recunoscut statutul unui scriitor doar din oratorie și scrisori. Nu cunosc un alt caz. Dincolo de toate acestea, așteptăm o carte de la Gheorghe Zaharia. (Mihail Ralea, într-un studiu critic, era de părere că natura literaturii „păstrează toate urmele vieții care a palpitate în sânul ei.” ) Așteptăm o carte care să-i păstreze toate urmele vieții și melancoliile esențiale. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?