Zilele mohorâte și culorile pastelate din natură sunt cele mai evidente mărturii că toamna și-a intrat în drepturi. Începând cu exteriorul locuinței și terminând cu interiorul acesteia, puteți crea un mediu ambient care să vă ajute să acceptați mai ușor sezonul aflat încă la început. Este foarte simplu cum: cu ajutorul decorațiunilor sobre sau hazlii, alese după starea de spirit a fiecăruia.
Prispa sau terasa trebuie să fie ca un preambul la povestea pe care o evocă interiorul, așa că montarea unei coronițe deasupra ușii ar fi o alegere inspirată. Corpurile de iluminat pentru exterior nu sunt doar apanajul anotimpului rece, acestea fiind utilizate cu succes și mai devreme, pe măsură ce durata de strălucire a soarelui se micșorează. Dacă preferați lucrurile rustice, aveți la îndemână lampioanele în culori palide, sau ca alternativa, lumânările așezate într-un dovleac scobit ca de Ha-lloween.
Omogenitatea dintre casă și grădină se obține prin intermediul unor elemente comune, și la ce altceva ne-am putea gândi, dacă nu la frunze uscate, ghinde, nuci, pere, paie uscate, crenguțe și altele asemenea lor? În dovlecii de gră-dină putem așeza flori, sau la fel de bine putem pune ciorba în situațiile în care familia ne este numeroasă.
Umpleți boluri transpa-rente cu conuri, castane, scorțișoară sau ghinde și așezați-le pe noptiere, pe măsuța de cafea sau, dacă aveți loc, chiar în baie. Culorile calde de toamnă mai pot să se regăsească în husa canapelei și fotoliilor, în pernele de-corative, față de masă și în perdele.
Pe acestea din urmă le puteți „asezona” și într-un mod mai năstrușnic, prinzând cu ace de ele frunze uscate.
Alături de cei mici puteți confecționa ghirlande din frunze arămii și ață, pe care să le agățați vreme de câteva zile acolo unde se potrivesc.