Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Primăriile caută recenzori pentru luna octombrie


Vrâncenii care vor să câștige 600 de lei în jumătate de lună se pot înscrie ca recenzori pentru recensământul din luna octombrie.

Aproape un salariu vor primi persoanele care vor fi selectate în posturile de recenzori la recensământul din luna octombrie. Recenzorii vor fi plătiți cu 50 lei/zi, timp de 12 zile cât durează recensământul, adică 20 – 31 octombrie 2011. Posturi de recenzori mai sunt disponibile în localitățile din mediul rural, susține conducerea Direcției Județene de Statistică Vrancea. La nivelul județului Vrancea a fost stabilit un necesar de 2.400 de recenzori, recenzori șefi și respon-sabili de circumscripții.
„Cei care vor să devină recenzori trebuie să se adreseze primăriilor până la 15 septembrie”, a explicat directorul executiv Rodica Negruț. Recenzorul este persoana care interacționează direct cu populația, efectuând interviu cu persoanele din locuințele alocate în sectorul de recensământ atribuit, el înregistrează datele obținute pentru toate locuințele, spațiile colective de locuit, gospodă-riile și persoanele din sectorul de recensământ atribuit.
Selectarea recenzorilor va avea loc până la 15 septembrie. După înscrierea la primării, va avea loc validarea personalului, ținând cont de criteriile stabilite de lege. Ulterior, până la 10 octombrie va avea loc instruirea celor care vor culege datele la recensământ. De asemenea, de ieri, specialiștii Direcției de Statistică au început sectorizarea, respectiv validarea sectoarelor stabilite pentru fiecare recenzor, în funcție de numărul locuințelor. Secto-rizarea se va baza pe mate-rialelor cartografice de la Agenția de Cadastru.
La recrutarea personalului de recensământ, primarii și autoritățile locale să consulte reprezentanții minorităților din localitățile respective, potrivit unei hotărâri a Comisiei Centrale pentru Recensământul Populației și al Locuințelor. De asemenea, comisia „recomandă autorităților locale ca la recrutarea și selectarea personalului de recensământ (recenzori, recenzori șefi și responsabili de circumscripții) să se țină cont atât de condițiile tehnice minimale care trebuie să le îndeplinească persoanele respective cât și de necesitatea ca aceste persoane să fie recunoscut ca personalități pe plan local, măsuri care va asigura accesibilitatea în gospodăriile populației și asigurarea confidențialității informațiilor obținute în urma interviurilor, dar mai ales corectitudinea acestora”.

Profilul recenzorului:

    Să aibă cel puțin 18 ani împliniți;
    Să aibă cel puțin studii medii;
    Să aibă cetățenia română;
    Să cunoască limba română (scris, citit, vorbit);
    Să prezinte cazierul judiciar;
    Să aibă capacitatea de a desfășura muncă pe teren;
    Să aibă o ținută decentă și un limbaj corespunzător;
    Să nu aibă probleme de dicție ca să poată fi clar înțeles;
    Să poată citi materialele (formularele etc.) care sunt redactate cu un font mic;
    Să aibă un scris citeț;
    Să aibă capacitatea de a face calcule simple și corecte la însumarea datelor pentru centralizare;
    Să poată fi disponibil între orele 8-20 pe toată durata de desfășurare a recensământului, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică;
    Să aibă capacitatea fizică de efort prelungit, pentru a vizita locuințe posibil dispersate pe o întindere geografică mare;
    Deținerea unui telefon mobil este un avantaj pentru o comunicare eficientă cu coordonatorii recenzorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?