Luni, întreaga Biserică prăznuiește Cinstita Adormire a Maicii Domnului, care este cea mai de seamă dintre sărbătorile închinate Fecioarei Maria. Maica Domnului este cea mai înaltă sfințenie omenească cunoscută și cinstită de Sfînta Biserică. Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare pregătită printr-un post de două săptămîni. Cînd a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamînt.
Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dînsa, a zis: « Acestea zice Fiul tu: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primește cuvîntul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare ». Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, și cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrab în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Åži s-a întîmplat atunci un lucru minunat. Cînd s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, și au dat cinstea și închinăciunea ce se cădea către Stăpîna, ca și cum ar fi fost niște slugi însuflețite. După rugăciune s-a întors acasă, și îndată s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzînd multe lumînari și mulțumind lui Dumnezeu și chemînd rudeniile și vecinii, și-a grijit toată casa, și-a gătit patul și toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Åži a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredințarea celor zise, a arătat și darul ce i se dăduse: o stîlpare de finic. Iar femeile chemate, dacă au auzit acestea, au plîns cu tînguire și cu lacrimi și au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tînguire, s-au rugat să nu rămînă sărace de dînsa. Iar Preacurata le-a adeverit, că mutîndu-se la ceruri, nu numai pe dînsele, ci și pe toată lumea o va cerceta și o va umbri. Åži așa alina întristarea cea mare cu cuvinte mîngîietoare. Apoi a arătat despre cele două veșminte ale sale ca să le ia două văduve sarace, fiecare din ele cîte unul, care-i erau ei prietene și cunoscute și de la dînsa le era hrana. Åži vorbind ea acestea și învățînd, s-a făcut fără de veste sunet de grabnic tunet, și arătare de mulți nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toți ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau și de Dumnezeu înțelepții ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei. Aceștia, dacă au aflat pricina venirii lor, așa adunați fiind, au zis aceste cuvine către dînsa: „Noi, o, Stăpînă, știindu-te în lume, ca și cu singur Stăpînul nostru și Dascălul ne mîngîiam; dar acum cum vom putea să suferim greul acesta? Însă de vreme ce cu voia Fiului și Dumnezeului tău te muți spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plîngem, precum vezi și lăcrimam, cu toate că într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rînduite”. Acestea au zis și vărsau lacrimi, iar ea a zis către dînșii: „Prietenii mei și ucenicii Fiului și Dumnezeului meu, nu faceți bucuria ea plîngere, ci-mi îngrijiți trupul, precum eu îl voi închipui pe pat”. Cînd s-au săvîrșit cuvintele acestea, iată a sosit și mi-nunatul Pavel, vasul cel ales, care căzînd la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat și deschizîndu-și gura a lăudat-o cu multe cuvinte, zicînd: „Bucură-te Maica Vieții, împlinirea și încheierea propovăduirii mele; că măcar că pe Hristos Fiul tău trupește pe pămînt nu L-am văzut, însă pe tine văzîndu-te, mi se părea că pe Dînsul Îl vad”.
Mîntuitorul Hristos a primit sufletul Preacuratei Sale Mame!
După aceasta, luînd Fecioara iertă-ciune cu toți, s-a culcat pe pat și și-a închipuit preacuratul său trup precum a vrut; și a făcut rugăciune pentru întărirea lumii și pașnica ei petrecere, și i-a umplut și pe dînșii de binecuvîntarea ei. Åži așa în mîinile Fiului și Dumnezeului său și-a dat sufletul. Åži îndată ochii orbilor s-au luminat și auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat și tot felul de patimă și de boală lesne se tămăduia. După aceea a început Petru cîntarea cea de ieșire și ceilalți Apostoli; unii au ridicat patul, alții mergeau înainte cu făclii și cu cîntari, petrecînd spre mormînt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit și îngerii cîntînd și văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească. Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitînd pe unii din popor, i-au plecat să se ispitească a surpa jos patul în care era trupul cel de viata începător, și a-l lepăda pe dînsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungînd pe îndrăzneții și obraznicii aceia; le-a făcut pedeapsă tuturor prin orbirea ochilor.
