Cuvînt la sărbătoarea Schimbării la faţă a Domnului

0
510


„Åži după șase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Åži S-a schimbat la față, înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Åži iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Åži, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe: Å¢ie una, și lui Moise una, și lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, și iată glas din nor zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L.”

„Åži, auzind, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au spăimântat foarte. Åži Iisus S-a apropiat de ei, și, atingându-i, le-a zis: Sculați-vă și nu vă temeți. Åži, ridicându-și ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Åži pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneți ceea ce ați văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morți” (Matei 17, 1-9). La șase zile după ce a spus ucenicilor Săi : „Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere” (Matei 16, 28 ; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe Apostolii Petru, Iacov și Ioan și urcă pe muntele Taborului, în Galileea, ca să se roage. Urcarea pe munte este un simbol al înălțării spi-rituale, esența întregii vieți a Domnului care, fiind înveșmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învățându-ne că isihia este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu. „Åži pe când se ruga, deodată, fața Sa deveni o alta, Se schimbă și sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul” (Marcu 9, 3). Cuvântul lui Dumnezeu întrupat își arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeiești, pe care o avea în El însuși și pe care o păstrase după Întruparea Sa, dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului.
„El s-a schimbat la Față, ne confirmă Sfântul Ioan Damaschin, nu asumând ceea ce El nu era ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii și, din orbi cum erau, făcându-i văzători”. Hristos deschise ochii Apostolilor Săi iar aceștia, cu o privire transfigurată de puterea Duhului Sfânt, văzură lumina dumnezeiască indisociabil unită cu trupul Sau. Ei înșiși au fost schimbați la față și au primit prin rugăciune puterea de a vedea și cunoaste schimbarea survenită în natura noastră, după cum spune Sf. Grigore Palama. Lumina nematerială, necreată și situată în afara timpului, aceasta era Împărăția lui Dumnezeu venit întru puterea Duhului Sfânt, după cum promisese Apostolilor Săi.
Întrevăzută atunci pentru o clipă, această lumină va deveni moștenirea veșnică a aleșilor în Împărăție, când Hristos va veni din nou, strălucind în toata scânteierea slavei Sale. „Dumnezeu este lumină, iar vederea Sa este lumină” spune Sfântul Simeon Noul Teolog.
În mijlocul acestei slăvite priveliști se arată, alături de Domnul, Moise și Ilie, doi mari profeți din Vechiul Testament, reprezentând respectiv Legea și Proorocii, care îl mărturiseau ca stăpân al celor vii și al celor morți.Un nor luminos veni să îi acopere cu umbra Sa, iar glasul Tatălui
Se făcu auzit în mijlocul acestui nor, mărturisind pe Domnul: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care am bine întru care am binevoit; De El să ascultați”. Credincioșii aduc la biserici prinoase din struguri care se binecuvintează și se împart.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here