Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Taxi răsturnat pe drumul care duce spre Slobozia Ciorăşti


Un taximetrist din Focșani a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat cu mașina pe câmp. Accidentul s-a produs ieri dimineață, în jurul orei 8.30, pe drumul care leagă Slobozia Ciorăști de drumul european. Potrivit polițiștilor, taximetristul în vârstă de 61 de ani era singur în mașină și venea dinspre Slobozia Ciorăști, către DN2. La un moment dat, fără motiv, mașina a ajuns pe sensul opus de mers, s-a răsturnat în șanț și apoi pe câmp. Bărbatul a fost rănit. Deși era conștient, acesta nu le-a putut spune polițiștilor ce s-a întâmplat și cum a ajuns pe sensul opus de mers și apoi în șanț. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani pentru investigații medicale suplimentare în urma cărora medicii vor stabili dacă rănile suferite sunt grave sau ușoare.
Un alt accident s-a produs marți, pe strada Mihai Eminescu din Focșani.
Marius-Daniel Z., de 22 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul marca Daewoo l-a acroșat și accidentat ușor pe Nelu G., de 45 ani, din comuna Sascut, județul Bacău, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure. Conducatorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?