Ediția: Miercuri 5 iunie 2024. Nr. 6642
Ediția: Miercuri 5 iunie 2024. Nr. 6642

Spania reintroduce permisele de muncă pentru români


Guvernul spaniol a decis reintroducerea permiselor de muncă pentru români, potri-vit anunțului făcut de Jose Blanco, oficial al Guvernului de la Madrid, într-o conferință de presă care a avut loc la finalul ședinței de vineri a Executivului, relatează presa spaniolă. Restricțiile pentru muncitorii români, adoptate, vineri, de Guvernul spaniol, au caracter temporar și vor fi revizuite în funcție de evoluția pieței muncii, se arată într-un comunicat al Executivului de la Madrid.
„Consiliul de Miniștri a aprobat un acord prin care se stabilește reactivarea – așa cum prevedea ca fiind posibil și Acordul din 2008 – a perioadei tranzitorii în ceea ce privește accesul românilor pe piața spaniolă a muncii. Astfel, cetățenii români care vor veni la muncă în Spania vor avea nevoie, pentru a fi în legalitate, de o autorizație prealabilă emisă pe baza existenței unui contract de muncă”, se arată într-un comunicat al Guvernului de la Madrid.

Potrivit sursei citate, măsura, care are caracter temporar, nu va afecta românii care sunt deja incluși pe piața muncii din Spania. „Aceasta este o decizie strict tehnică, bazată pe rațiuni interne determinate de situația pieței muncii din Spania, iar ea se înscrie în poli-tica generală privind migrația, adoptată de Guvern pe baza dialogului cu partenerii sociali și care are ca scop ajustarea fluxurilor de imigranți la nevoile existente pe piața muncii. Comunitatea românească are un grad înalt de activitate, iar integrarea sa socială este deplină”, se mai arată în comunicatul Executivului spaniol.

Guvernul subliniază de asemenea că restricțiile „vor face obiectul unei evaluări continue bazate pe evoluția pieței spaniole a muncii”. Totodată, Executivul de la Madrid precizează că s-a aflat și se află în continuare într-un dialog permanent cu autoritățile de la București pe această temă.
„Acest moratoriu nu afectează libera circulație a cetățenilor Uniunii Europene, un principiu pe care Spania l-a apărat întotdeauna”, se mai arată în comunicat.
Consiliul de Miniștri de la Madrid a luat în discuție, vineri, propunerea Ministerului spaniol al Muncii și Imigrației privind restricționarea accesului românilor pe piața muncii, măsură care este prevăzută să intre în vigoare de la 1 august, relatează presa spaniolă.
Spania nu poate, în princi-piu, să introducă restricții temporare împotriva muncitorilor români, a declarat, vineri, David Boubil, purtător de cuvânt al CE. „Sunt încă zvonuri și speculații, CE nu a primit nicio cerere oficială în acest sens din partea Spaniei. Depinde de autoritățile spaniole să ne trimită o notificare cu intențiile lor. Dacă vom primi o notificare, vom face o evaluare conform regulilor UE. Dar Spania și-a libera-lizat piața muncii și în acest context, în principiu, nu poate introduce acum noi restricții temporare împotriva muncitorilor din România”, a spus Boubil, referindu-se la intenția anunțată de autoritățile de la Madrid de a introduce restricții pe piața muncii pentru români.
El a adăugat că, totuși, în cazuri excepționale, dacă unul din statele membre nu a luat măsuri la nivel național pentru a garanta libertatea de circulație, poate cere CE permisiunea de a impune restricții dacă demonstrează că „există probleme serioase” de natură să justifice această măsură. El a amintit că Spania și-a liberalizat deja piața muncii și că a aplicat a doua etapă a unui proces normativ privind libera circulație a cetățenilor europeni.

Românii din Spania sunt cea mai numeroasă comunitate de străini stabilită pe teritoriul acestei țări, fiind formată din 861.584 de persoane, care au o medie de vârstă de 32,1 ani, cei mai mulți preferând să locuiască în regiunea Madrid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?