Robbie Williams a fost diagnosticat cu toxiinfecție alimentară la sfârșitul săptămânii trecute, iar trupa Take That a fost nevoită din acest motiv să își anuleze concertul pe care urma să îl susțină, sâmbătă, pe Parken Stadium din Copenhaga. Cântărețul în vârstă de 37 de ani a postat pe blogul său un mesaj și o fotografie care îl înfățișează pe un pat de spital. „Vă mulțumesc pentru mesaje și pentru dragostea voastră. Încă nu m-am vindecat complet, dar mă simt deja mai bine. Însă mă simt îngrozitor pentru că i-am dezamăgit pe fani. Îmi pare atât de rău. Aici (în fotografie, n.r.) sunt eu și punga mea de perfuzie”, a scris Robbie Williams în acel mesaj.
Robbie Williams a fost diagnosticat cu toxiinfecție alimentară după ce a mâncat un „homar periculos” și a avut nevoie de perfuzii, deoarece a suferit de deshidratare. „Nu a fost deloc ceva frumos. Totul i s-a tras de la un homar periculos pe care l-a mâncat la hotel. Jason și Mark au vrut să susțină acel concert fără el, pentru a nu-i dezamăgi pe fani. Însă a existat o clauză în contractul de asigurare care i-a oprit”, a declarat o sursă.
Grupul Take That, care urmează să susțină luni seară un concert la Amsterdam, a emis un comunicat în care afirmă că decizia de anulare a concertului din Copenhaga „a fost una oribilă”, însă artiștii au considerat că ar fi greșit să apară pe scenă fără unul dintre componenții grupului.