Ediția: Sâmbătă 12 Iulie 2025 Nr. 6919
Ediția: Sâmbătă 12 Iulie 2025 Nr. 6919

ULTIMA ORĂ! VIDEO! Guvernul Bolojan a fost votat în Parlament


Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost votat, luni, de plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, cu 301 voturi pentru şi 9 voturi împotrivă. Membrii Executivului urmează să depună jurământul în această seară, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni.

„Din această seară, după depunerea jurământului, aşa cum v-am spus, vom face tot ce ţine de noi să respectăm acest vot, să fim în serviciul ţării noastre şi să îi respectăm pe români. Doamne ajută!”, a spus premierul Ilie Bolojan, după vot.

Votul parlamentarilor asupra învestirii Guvernului Bolojan a fost secret, exprimat cu bile.
Parlamentarii de la AUR, S.O.S. România şi POT nu
au participat la vot.
Conform Constituției, Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaților și senatorilor, respectiv 233 voturi
favorabile.

De la tribuna Parlamentului, premierul desemnat Ilie Bolojan a declarat:
„Cer votul într-un moment decisiv pentru viitorul țării noastre. Mulțumesc președintelui Nicușor Dan pentru încredere. Mă adresez cetățenilor care așteptă de la noi o schimbare de mentalitate. Le transmit că-mi asum această poziție.

Premierul desemnat a punctat că el şi guvernul îşi asumă faptul că unele dintre deciziile care vor fi luate nu vor fi populare pentru oameni și companii.
„Asigur toți cetățenii că reformele vor începe cu statul și clientela politică. România trebuie să treacă cu bine peste această perioadă dificilă. Ne vom concentra pe refacerea echilibrului bugetar, absorbția fondurilor europene, sprijinirea mediului de afaceri. Trei piloni fundamentali: ordine în finanțele publice, bună guvernare, ca motor al reformei statului, și respect pentru cetățeni Ne asumă că unele decizii nu vor fi populare, dar în absența acestor măsuri România ar intra într-o zonă de nesiguranță bugetară, cu riscul să piardă contactul cu direcţia europeană a dezvoltării şi costuri mari pentru oameni şi companii. În schimb, aplicarea măsurilor de reformă a statului va pune bazele unei dezvoltări solide.

Reformele şi eforturile pentru a readuce România pe cursul de dezvoltare şi prosperitate vor începe cu statul şi clientela politică”, a declarat luni, în plenul reunit al Parlamentului, premierul desemnat Ilie Bolojan.

El a subliniat că în calitatea sa de prim-ministru va avea trei direcţii prioritare: ordine în finanţele publice, bună guvernare şi respect pentru cetăţeni.

„Ordine în finanţele publice, ca bază pentru evitarea unei crize economice şi pentru recâştigarea încrederii investitorilor, a pieţelor şi a cetăţenilor. Bună guvernare – ca motor al reformei statului, care să asigure o administraţie eficientă, responsabilă şi adaptată nevoilor actuale. Respect pentru cetăţeni prin servicii publice de calitate, corectitudine în serviciul public şi politici sociale oneste, care încurajează şi respectă munca. În ciuda provocărilor economice, geopolitice şi sociale, Guvernul României şi majoritatea care îl susţine îşi vor asuma reforme fundamentale, ce vor genera performanţă în administraţie, dezvoltarea României şi recâştigarea încrederii şi a speranţei. Ne vom concentra pe refacerea echilibrului bugetar, absorbţia fondurilor europene, continuarea investiţiilor, sprijinirea mediului de afaceri şi menţinerea solidarităţii sociale”, a declarat Ilie Bolojan.

Premierul desemnat a punctat că el şi guvernul îşi asumă faptul că unele dintre aceste decizii nu vor fi populare.

„Dar trebuie să ţinem cont că: în absenţa măsurilor, România ar intra decisiv într-o zonă de nesiguranţă fiscal-bugetară, cu riscul să piardă contactul cu direcţia europeană a dezvoltării şi costuri mari pentru oameni şi companii. În schimb, aplicarea măsurilor de reformă a statului va pune bazele unei dezvoltări solide pentru România ar intra decisiv într-o zonă de nesiguranţă fiscal-bugetară, cu riscul să piardă contactul cu direcţia europeană a dezvoltării şi costuri mari pentru oameni şi companii. În schimb, aplicarea măsurilor de reformă a statului va pune bazele unei dezvoltări solide pentru România. În anii următori, avem ocazia să devenim un stat modern, stabil şi respectat, atât intern, cât şi extern. Totul depinde de voinţa noastră de a acţiona corect, direct şi la timp, fără calcule electorale”, a subliniat Ilie Bolojan, citat de Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?