Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Facebook are servicii de video chat pe paginile sale


Facebook a introdus servicii de video chat pe paginile sale în parteneriat cu Skype, pentru a consolida poziția celei mai mari rețele de socializare din lume, amenințată de eforturile Google pe această nișă.
Acordul între Facebook și Skype a fost anunțat de directorul general al rețelei de socializare, Mark Zuckerberg, și întărește cooperarea dintre Facebook și Microsoft, care a cumpărat Skype în luna mai pentru 8,5 miliarde de dolari. Zuckerberg a declarat că Facebook a ajuns la 750 milioane de utilizatori. Introducerea serviciilor de video chat pe Facebook, disponibile încă de miercuri, s-ar putea dovedi un mare succes pentru Skype, care are în prezent circa 145 milioane de utilizatori activi.
Piața advertisingului pe Internet dominată autoritar până acum de Google a devenit tot mai aglomerată, cu un număr mare de concurenți noi, precum Facebook, Groupon sau Twitter încercând să pună mâna pe cât mai multe miliarde de dolari.
Serviciul de video chat de pe Facebook va fi inițial limitat la conversații unu la unu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?