Arbitrul de fotbal focșănean Marius Vrînceanu care a rămas fără brațul stâng după ce a fost victima unui accident de tren în luna ianuarie a acestui an este alt om. Cel puțin așa susține, după ce, în urma unei ample campanii umanitare, a reușit să strângă suma de 19.000 de euro pentru a-și procura proteza bionică de care avea nevoie. „Proteza mi-a fost pusă la o clinică din Capitală. Acum mă consider din nou o persoană normală. Vreau să le mulțumesc colegilor mei de la arbitraj, observatorilor și celor de la Asociația Județeană de Fotbal, dar și oamenilor de bine pentru că au făcut eforturi financiare și m-au ajutat să-mi procur proteza”, ne-a declarat Marius Vrînceanu. Proteza bionică a costat în total 19.000 de euro, iar suma a fost strânsă din donațiile făcute de patronul Stelei, Gigi Becali (5.000 de euro), primarul Bacăului, Romeo Stavarache (5.000 de euro), AJF Vrancea și Crucea Roșie Vrancea și diferite donații ale oamenilor cu suflet mare din țară. Întrebat dacă se gândește să revină pe terenul de fotbal, Marius Vrînceanu ne-a declarat: „Dacă mă mai gândesc la arbitraj? Poate anul viitor deoarece vreau să mă obișnuiesc o perioadă cu proteza. Să știți că, chiar dacă mă mai înjurau spectatorii pe la țară, tot mi-e dor de ei”, a mai precizat tânărul arbitru. Reamintim că Marius Vrânceanu, de 27 de ani, arbitru de fotbal vrâncean în cadrul ligii a patra și profesor de educație fizică la Åžcoala nr. 1 din Focșani, a trecut prin cumpăna vieții lui. Tânărul a încercat să traverseze în fugă calea ferată din partea de sud a municipiului Bacău, ca să ajungă acasă, dar o secundă de neatenție l-a costat sănătatea, fiindcă a fost aspirat de tren, iar mâna i-a fost smulsă din umăr. Brațul i-a fost azvârlit câțiva metri, pe iarbă. În ciuda durerilor îngrozitoare, bărba-tul și-a căutat mâna pe jos și, după ce a găsit-o, a pornit de unul singur spre sediul Poliției Județene din Bacău, de unde intenționa să anunțe ambulanța.
Cu sângele șiroind, focșăneanul a încercat să oprească zeci de mașini care treceau pe stradă, în speranța că vreun șofer va opri. După aproximativ 500 de metri de mers cu brațul amputat în buzunar, bărbatul a căzut aproape inconștient pe iarbă, iar un trecător a anunțat ambulanța.