Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Preţul unui divorţ în China


Programul de calculator ‘Separarea și divorțul meu’, capabil să estimeze efectele economice ale unei separări conjugale, a devenit foarte popular în China, notează joi ziarul La Vanguardia. Zhang este căsătorit, are un fiu de trei ani și se bucură de un standard de viață mediu, potrivit parametrilor chinezi. Are două apartamente în proprietate, cu o valoare estimată la un milion de yuani, un cont în bancă de 100.000 de yuani și un salariu lunar de 5.000 de yuani (550 euro). Însă Zhang nu era fericit acasă. Se simțea incomod și, după o aventură extraconjugală, nu știa ce să facă… Până când acest program de calculator l-a avertizat că, în caz de divorț, ar mai rămâne cu 190 de yuani. ‘Calculatorul mi-a arătat că deși aveam o aventură extraconjugală nu merita să rămân cu jumătate din bunurile mele și am început să prețuiesc mai mult căsnicia și familia mea’, a declarat Zhang ziarului The Changjiang Times. Numele lui Zhang este fals, dar cazul lui este adevărat și ilustrează ten-dința la modă între tinerele cupluri chineze: să apeleze la acest programul informatic pentru a afla care este prețul unei vieți trăite separat.
Există o preocupare în creștere în societatea chineză ca urmare a independenței din ce în ce mai mare, socială și financiară, atât a bărbaților cât și a femeilor. Potrivit datelor Ministerului pentru Probleme Civile, în primele trei luni ale anului, au divorțat în total 465.000 de cupluri – reprezentând o creștere cu 17% față de anul 2010. Programul informatic a fost lansat anul trecut de organismul Educație Financiară de Consum (CFEB) al guvernului britanic cu scopul de a estima pentru un cuplu costurile financiare ale unui divorț. Deși studiul a fost realizat pentru locuitorii din Marea Britanie, chinezii și-au făcut propriul model. Ceea ce a fost considerată inițial o diversiune în China – țară cu 1,34 de miliarde de locuitori în care au divorțat circa 2 milioane de cupluri în 2010 – a devenit un instrument util de consultare și, posibil, de salvare a căsniciei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?