Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Bibliotecarii, convocaţi la cursuri


Bibliotecarii vor putea urma cursuri de perfecționare, în perioada 27 iunie – 13 iulie, în cadrul programului „Biblionet”. „Bazele Serviciilor Noi de Bibliotecă” se va desfășura la Centrul de Formare pentru bibliotecari, organizat în sediul Secției pentru Copii și Tineret al Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu”. Acesta este cel de-al doilea curs inclus în programul de pregătire și dezvoltare profesională, care va fi parcurs de toți bibliotecarii cuprinși în programul „Bi-blionet”. Cursul se va derula câte 3 zile pe săptămână, pentru 3 serii de cursanți, programate în perioada 27 iunie – 13 iulie 2011, la Secția pentru Copii și Tineret și va fi coordonat de trainerii Bibliotecii Județene, Margareta Tătăruș și Nicoleta Oprișan. Astfel, cei 29 de bibliotecari din bibliotecile publice comunale, orășenești și municipale care au fost instruiți prin intermediul primului curs IT-LIB, în utilizarea calculatoarelor, internetului și gestionării Centrelor cu Internet pentru Public, deschise în bibliotecile menționate, vor parcurge și cursul „Bazele Serviciilor Noi de Bibliotecă”. Programul „Biblionet” este creat de Fundația IREX și finanțat de Fundația „Bill și Melinda Gates”, aflate în parteneriat cu Asociația Națională a Bi-bliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România.
Programul își propune să-i pregătească pe bibliotecarii din bibliotecile publice din Vrancea pentru dezvoltarea de noi servicii de bibliotecă și îmbunătățirea celor existente, adaptându-se continuu nevoilor comunităților pe care le reprezintă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?