Ediția: Vineri 25 Iulie 2025 Nr. 6928

Nivelul de trai creşte precum… gogoşile în uleiul încins


În județul Vrancea totul este numai lapte și miere, am ieșit din criză, rata șomajului este în scădere, iar pensiile cresc precum… gogoșile în uleiul încins. Această situație roz este numai în capul prefectului Ion Oprea, reprezentantul Guvernului în teritoriu, și al directorilor instituțiilor din domeniul Muncii, care au organizat, ieri, un fel de „dare de seamă” în fața jurnaliștilor. După cum au stat la poză, nu  s-ar zice că au crezut ceea ce au spus cu propriile guri…

Mai întâi, prefectul Ion Oprea a ținut să precizeze că discursul său va fi scurt de tot, numai că a ajuns să vorbească singur timp de aproape două ore, de erau să adoarmă mai toți cei prezenți în sală. A trecut în revistă principalele „reforme” din domeniile sistemului de pensii, asistenței sociale și legislației muncii. Concluzia? „A trebuit să luăm măsuri de corecție pentru reajustări, care au însemnat reforme dureroase, nepopulare, dar care după doi ani se dovedesc corecte. Aceste măsuri își văd azi rezultatele în realitatea economică”, este convins Oprea, deși mulți țipă de foame pe la colțuri, iar patronii nu sunt tocmai în culmea fericirii.
Apoi, șefii de la Casa Județeană de Pensii (CJP), Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale (AJPS) au prezentat câte un raport despre cât de bine o duc vrâncenii. Adrian Juravle, directorul de la Pensii, a avut tupeul să susțină că pensiile nu au scăzut, ba dimpotrivă ar fi crescut. Avea dreptate, numai că se referea la anul 2009, și nu la 2011. „La 1 aprilie 2009, când s-a introdus pensia minimă, 12.700 de vrânceni au beneficiat de aceasta”, a afirmat Adrian Juravle. Eliza Botezatu, directorul ITM, a vorbit despre „creșterea spectaculoasă a contractelor de muncă după intrarea în vigoare a noului cod al muncii”, deși patronii se plâng de presiunea din ce în ce mai mare de pe umerii lor. 
Iosefina Iaru, de la AJOFM, a punctat faptul că rata șomajului este în scădere în Vrancea, fără a preciza că foștii șomeri au ieșit din plată, nu că și-au găsit vreun loc de muncă, iar Vincențiu Micheci, proaspătul director al AJPS, s-a declarat mulțumit de scăderea numărului ajutoarelor sociale privind veni-tul minim garantat.
Concluzia tuturor acestor oameni politici, cu funcții publice a fost că „oficial, am ieșit din recesiune”. Căldură mare, moncher! Vorba lui Caragiale!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?