Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

Corina Dumitrescu, aleasă reprezentant al societăţii civile în CSM


Senatorii au ales-o, ieri, pe Corina Dumitrescu, soția deputatului PSD de Vrancea Cristian Dumitrescu, reprezentant al societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Ea a întrunit 58 de voturi „pentru”. Acest punct a fost introdus pe ordinea de zi la propunerea secretarului Senatului Adrian Å¢uțuianu (PSD). Inițial, acest punct nu figura pe ordinea de zi a ședinței de luni a acestei Camere, după ce reprezentanții puterii din Biroul Permanent au votat „împotrivă” în ședința Biroului. Senatorii coaliției guvernamentale au părăsit, luni, sala plenului, după ce au pierdut la vot în fața opoziției, care și-a impus punctul de vedere introducând pe ordinea de zi alegerea reprezentanților societății civile în CSM.
Corina Dumitrescu a fost secretar în Ministerul Justiției, iar în prezent este rectorul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, instituție care a propus-o pentru funcția de membru CSM din partea societății civile.
Pe 15 decembrie 2010, Corina Dumitrescu a fost aleasă membră a Consiliului Superior al Magistraturii din partea societății civile, în urma votului din plenul Senatului, unde a obținut 64 de voturi pentru, 49 împotrivă și 3 abțineri.
Validarea Corinei Dumitrescu ca membru CSM din partea societății civile a fost amânată de nenumărate ori de către Senat. De-a lungul timpului, problema a fost fie scoasă de pe ordinea de zi la cererea PDL, fie a fost amânată din lipsă de cvorum, senatorii democrat-liberali părăsind sala atunci când s-a ajuns la dezbaterea în plen. Votul dat ieri de senatori pentru Corina Dumitrescu, numită membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost unul valid, de necontestat, a declarat senatorul PSD Toni Greblă, președintele comisiei juridice a Senatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?