Vicepreședintele PNL Varujan Vosganian a declarat, marți, că liberalii ar putea negocia cu PSD astfel încât să se stabilească mai multe niveluri de impozitare, dar cu condiția ca niciunul dintre aceste niveluri să nu depășească 16%.
„De aceea noi socotim că prioritar în acest moment este să reducem fiscalitatea și putem discuta cu PSD o formulă în care să putem desface impozitarea veniturilor pe mai multe niveluri însă condiția noastră e ca niciunul din aceste niveluri să nu depășească 16%”, a afirmat Vosganian la finalul ședinței Biroului Politic Central al PNL.
El a explicat că având în vedere situația economică ‘dramatică’ a României, ieșirea din criză s-ar putea face mai degrabă pe baza unor soluții practice decât a unor soluții ‘ideologice’.
„Așadar pentru noi o formulă în care cota pentru sala-riile mai mici ar coborî cu câteva procente, putând chiar să mergem pe o formulă în care să coborâm pe ansamblu impozitarea pe venit în, să spunem, două tranșe de 10% și 15%, este o formulă care nu numai că nu afectează cu nimic, dar consacră gândirea noastră de dreapta privind reducerea fiscalității”, a susținut Vosganian.
Vicepreședintele liberal a mai spus că trebuie luată în considerare reducerea contribuțiilor de asigurări sociale. De asemenea, el a vorbit și despre necesitatea unei aplecări mai atente asupra problematicilor ce țin de regimul fiscal al angajărilor pentru tinerii până în 25 de ani și despre nevoia găsirii unor soluții pentru persoanele de peste 55 de ani care rămân șomere.