Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Durerea de măsele, tratată la zeci de kilometri distanţă


Potrivit unui studiu efectuat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), o treime din români s-au născut și au copilărit în localități în care nu există niciun cabinet stomatologic sau medic dentist, iar Moldova este fruntașă la acest lucru.

Pe raza județului Vrancea erau, în 2010, 45 de medici dentiști aflați în relații contractuale cu CAS Vrancea. Dintre aceștia, 23 au cabinetele în mediul rural, 17 în Focșani și cinci în orașele județului. În mediul rural, din cele 68 de comune doar 23 beneficiază de un cabinet stomatologic, iar din acest motiv localnicii sunt nevoiți să parcurgă chiar și zeci de kilometri pentru a beneficia de un consult stomatologic. De exemplu, cei 2400 de locuitori ai Nistoreștiului nu au un cabinet stomatologic în comună, iar localnicii se duc fie la Năruja, fie la Focșani. „Nu avem cabinet stomatologic în comună, dar a venit un medic de la Galați, care și-a cumpărat o casă la Brădetu și, când are concediu, pe timpul verii, oferă consultații stomatologice. În rest, oamenii se mai duc la Năruja, iar cei mai plimbăreți la Focșani”, a declarat Ion Gogoriță, edilul comunei Nistorești. În aceeași situație sunt și cei 3000 de localnici ai comunei Ciorăști care, când îi supără măselele, se duc fie la Râmnicu Sărat, fie la Tătăranu. „Au fost medici care au încercat să deschidă un cabinet stomatologic. A fost odată, o doctoriță care chiar l-a deschis, dar în cele din urmă l-a închis pentru că nu a fost rentabil. Localnicii se mai duc la Râmnicu Sărat, sau la Tătăranu. La Focșani nu prea se duc, că e destul de departe”, a spus Viorel Haiducu, primarul comunei Ciorăști.

Gratuități de 1,8 lei pentru sănătatea dinților

Anul trecut, CAS Vrancea a alocat o sumă de 515.370 lei, adică 954 de lei lunar pentru fiecare medic. Repartizați la cele peste 280 de mii persoane asigurate, banii ar însemna aproximativ 1,8 lei pe an pentru fiecare asigurat. Medicii stomatologi sunt nemulțumiți de aceste sume mici și sunt de părere că banii aceștia îi ajută să facă doar câteva proteze sau tratamente ușoare. Potrivit studiului efectuat de IRES, 48% dintre respondenți au declarat că merg la dentist o dată pe an sau mai rar, iar 12% au afirmat că nu merg deloc la stomatolog. Aceste procente relevă o accesibilitate foarte redusă a populației la serviciile stomatologice. În categoria celor care nu merg deloc la stomatolog, cea mai mare pondere o au locuitorii din Moldova. Dintre respondenții care folosesc totuși serviciile me-dicale ale dentiștilor, 37% recunosc că vizitează un cabinet stomatologic doar atunci când au dureri dentare. Cunoștințele populației despre oferta de servicii stomatologice care sunt decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) sunt reduse și incomplete. Doar 16% dintre respondenți declară că au beneficiat de tratamente stomatologice compensate de CNAS, iar 52% dintre cei chestionați nu au auzit că aceste tratamente pot fi decontate de către stat. A

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?