Ediția: Duminică 6 Iulie 2025 Nr. 6913

Deciziile guvernanţilor prelungesc „săptămâna patimilor”


Sărbătoarea de Paște este întâmpinată de clasa politică a României printr-o prelungită „săptămână a patimilor”, a declarat deputatul PSD de Vrancea, Cristian Dumitrescu. Acesta susține că politicienii aflați la putere au uitat care este misiunea lor față de poporul român, pe care l-au adus într-o gravă criză economică și socială. „Din nefericire, marea sărbătoare a creștinătății, este întâm-pinată de clasa politică a României printr-o prelungită «Săptămână a Patimilor». Conflicte acute și deseori grave macină elita conducătoare, îndepărtând-o de la misiunea ei firească, făcând  adeseori să pălească lumina spiritualității noastre creștine. Este motivul pentru care noi, senatorii și deputații membri ai Grupului Ecumenic de Rugăciune din Parlamentul României, adresăm un apel întregii clase politice românești, în aceste zile cu puternică încărcătură religioasă și de adâncă vibrație spirituală, îndemnând-o la înțelepciune și responsabilitate, la smerenie și gând bun adresat tuturor oamenilor”, a afirmat deputatul vrâncean.
El le-a reamintit parlamentarilor că la învestire au jurat pe Cartea Sfântă, Biblia, să-și îndeplinească cu onoare și cinste mandatul încredințat de popor. „Noi, parlamentarii, avem așadar obligația ca la temelia exercițiului nostru politic să așezăm normele moralei creștine, sintetizate atât de elocvent în cele zece porunci. Sperăm ca Lumina Învierii să contribuie la o limpezire necesară în viața politică românească, astfel încât pentru toți românii să devină actual citatul: «Ei s-au bucurat că valurile s-au liniștit și Domnul i-a dus în limanul dorit». (Ps. 107:30). Fie ca în acest an Sărbătoarea Învierii Domnului să aducă tuturor lumină sfântă în case, în suflete, pentru că doar din Lumina Lui vom primi Lumina”, a mai spus deputatul PSD de Vrancea, Cristian Dumitrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?