Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

Românii sărbătoresc Paştele în condiţii crescute de sărăcie


Aproape toți românii – 98% – spun că obișnuiesc să sărbătorească Paștele și numai 2% declară că nu au acest obicei, rezultă dintr-un sondaj de opinie realizat de IRES. Președintele IRES, sociologul Vasile Dâncu, precizează că practicile și comportamentele legate de această sărbătoare se mențin, dar criza economică se reflectă la nivel perceptiv, un număr important de subiecți apreciind că acest fenomen le-a diminuat bugetul alocat pentru cumpărăturile de Paști.
Potrivit studiului, deși 98% dintre români sărbătoresc Paștele, nu toți cunosc semnificația sărbătorii Învierii lui Iisus Hristos: 7% dintre cei chestionați au susținut că de Paști se sărbătorește Nașterea lui Hristos, în timp ce 4% nu știu ce sărbătoresc creștinii de Paști.

Dintre cei care au asociat Sărbătorii Paștelui un obicei specific zonei în care locuiesc, majoritatea au indicat ‘vopsitul ouălor’ (23%), alte obiceiuri menționate fiind mersul la biserică, obiceiul ‘udatului’ sau tăiatul mielului.

De asemenea, 84% dintre respondenți spun că participă de obicei la Slujba de Înviere, iar unul din 10 declară că în acest an a ținut integral Postul Paștelui. Aproape jumătate (47%) susțin că au postit în zilele de miercuri și vineri, 17% țin post în Vinerea Mare, iar aproape un sfert (24%) nu practică acest obicei; 20% dintre respondenți s-au spovedit deja, 41% vor face acest lucru în perioada imediat următoare, iar mai mult de o treime (37%) nu practică obiceiul.

Conform studiului sociologic, trei sferturi dintre cei intervievați vor petrece aceste sărbători acasă și doar 4% vor pleca într-o excursie. În privința bugetului destinat sărbătorii, 44% dintre respondenți vor aloca pe familie între 100 și 500 de lei, 20% vor avea la dispoziție între 501 și 1.000 de lei, 8% vor avea între 1.001 și 1.500 de lei, în timp ce pentru 18% bugetul va fi mai mic de 100 de lei.

Pe regiuni istorice, cei mai afectați de criză se declară respondenții din sudul țării, iar cel mai puțin afectați se simt locuitorii din Transilvania și Banat. Sondajul a fost realizat de IRES în perioada 14-15 aprilie, pe un eșantion reprezentativ de 1.281 indivizi, cu o marjă de eroare de +/- 2,8%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?