Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Neaţă vrea amenzi pentru ţărani


Directorul Direcției Agricole, Costică Neață, vrea sancționarea fermierilor care nu reușesc să își lucreze terenurile. Măsura propusă de Neață vine în continuarea politicilor Guvernului PDL din ultimii doi ani prin care sunt tăiate salarii, sunt impuse contribuții și taxe noi, însă fără a fi oferite stimulente financiare agricultorilor. Guvernul nu a oferit niciun plan pentru rentabilizarea agriculturii, cea care ar putea scoate România din recesiune.

Åžeful Direcției Agricole Vrancea a declarat, ieri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, că a propus conducerii Ministerului Agriculturii preluarea mai multor atribuții fie de la primării, fie de la alte instituții ale statului. Una dintre atribuțiile vizate de Costică Neață pentru pre-luarea la Direcția Agricolă este verificarea folosirii fondului funciar de către proprietarii de terenuri și sancționarea celor care lasă terenul pârloagă. După cum spunea directorul Neață, este vorba de „identificarea terenurilor nelucrate și aplicarea de sancțiuni prevăzute de legea fondului funciar”. Doar la nivelul județului se estimează că circa 8-10% din suprafața agricolă a rămas nelucrată în campania 2010-2011. Sancțiunile anunțate de directorul Neață nu sunt însoțite și de măsuri stimulative pentru țăranii care vor să își vândă/ arendeze terenurile sau pentru asociații și cooperative. De altfel, pentru vânzarea unui hectar de teren, taxele pot ajunge și la 2000 lei, în funcție de numărul de parcele. Mai mult, Guvernul PDL consideră cooperativele agricole ca societăți comerciale producătoare de profit și nu le oferă niciun avantaj financiar. De altfel, la nivelul județului Vrancea, din cauza lipsei de finanțare, cooperativele agricole sunt în pragul desființării.

PDL a pregătit o amendă de 400 lei de hectar

Amenzile pentru țăranii care nu își lucrează terenurile au fost anunțate încă din luna ianuarie de ministrul Agriculturii. Valeriu Tabără afirma că Ministerul Agriculturii a conceput un proiect de lege care prevede o amendă de 400 de lei pentru terenurile agricole nelucrate. „Proiectul de lege privind amendarea proprietarilor care nu-și lucrează terenurile cu circa 400 de lei se află pe masa premierului și va fi trimis în Parlament în această primăvară”,  anunța ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.

Å¢ăranii folosesc cea mai scumpă motorină din Europa

Ultimul exemplu al dezinteresului guvernanților este lipsa de reacție față de creșterea prețurilor carburanților până la 6 lei/litrul de motorină. Scumpirea motorinei va duce la o scumpire a lucrărilor agricole chiar și cu 20% față de acum un an. Pentru că scumpirea carburanților înseamnă mai mulți bani la buget, miniștrii Guvernului Boc spun că sunt în căutare de soluții.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?