Fiica fotbalistului Dorin Mateuț, Natalia, a fost reținută în Amsterdam, împreună cu alte trei persoane, pentru că ar fi încercat să-și achite cumpărăturile cu mai multe carduri bancare false. Fotomodelul Natalia Mateuț se afla în capitala olandeză împreună cu iubitul ei și cu alte două persoane, informează Antena3, care a prezentat un reportaj al AT5. Purtătorul de cuvânt al Poliției Amsterdam, Ron Van Der Veen, a declarat că patru persoane au fost localizate lângă un hotel. Potrivit acestuia, cei patru ar face parte dintr-un grup de falsificatori de carduri. Ron Van Der Veen a spus că judecătorii urmează să decidă cât vor sta cei patru în arest și că banca trebuie să precizeze care este suma cu care a fost prejudiciată în total. Potrivit tabloidului Cancan, fotbalistul Dorin Mateuț a declarat că nu știe ce s-a întâmplat exact, dar că este încrezător că fiica lui va reveni acasă marți. Prejudiciul estimat până în prezent este de 80.000 de euro. Fiica fotbalistului nu a contactat până în prezent autoritățile române de la Haga pentru a solicita sprijin consular, asistența acordându-se în astfel de cazuri numai la cerere. „Nu am fost contactați nici de poliție, nici de persoanele în cauză”, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, Mihai Sârbu, șeful secției consulare a ambasadei din Haga. Oficialul român a explicat că persoanele de cetățenie română reținute pot contacta consulatul fie prin completarea unui formular care se găsește la poliție, fie direct, prin telefon. El a explicat că, în cazul în care nu sunt sesizate, autoritățile române nu pot interveni pentru a oferi sprijin consular. Oficialul MAE a mai precizat că autoritățile consulare din cadrul ambasadei pot fi sesizate 24 de ore din 24 de către cetățenii români, prin intermediul unui număr telefonic de urgență care este afișat pe site-ul ambasadei.