Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Celebrităţi obligate să îşi ceară scuze oficial


Chris Brown, Mel Gibson, Sharon Stone, Tiger Woods sau Kanye West se numără printre vedetele care au fost obligate să își ceară scuze public în urma unor declarații controversate sau a unor fapte care au scandalizat opinia publică, potrivit Life.com. Chris Brown și-a cerut scuze public pentru că a bătut-o pe Rihanna într-un video de două minute postat pe internet în februarie 2009. „Sunt foarte supărat și rușinat pentru ceea ce am făcut”, a declarat cântărețul. În 2006, Mel Gibson a fost arestat pentru conducere în stare de ebrietate, actorul declarând la acel moment că „evreii sunt respon-sabili pentru toate războaiele din lume”. Gibson a recunoscut oficial că a făcut comentarii antisemite în momentul arestării sale și a cerut scuze comunității evreiești. „Nu există nicio scuză și nu trebuie să existe toleranță pentru cineva care are gânduri sau care face comentarii antisemite. Doresc să-mi cer iertare comunității evreiești pentru cuvintele violente și jignitoare pe care le-am adresat unui polițist în timpul arestării mele pentru conducere în stare de ebrietate”, a spus Mel Gibson.

***

În 2009 Gala MTV Video Music Awards a fost marcată de un incident provocat de Kanye West. Rapperul a sărit pe scenă în timpul discursului de mulțumire susținut de cântăreața Taylor Swift, recompensată pentru cel mai bun videoclip al unei cântărețe – „You Belong With Me” -, declarat învingător în fața videoclipurilor mult mai cunoscutelor Beyonce Knowles și Lady Gaga. „Sunt fericit pentru tine, însă Beyonce a avut unul dintre cele mai bune videoclipuri din toate timpurile”, a spus Kanye West, după ce  i-a luat microfonul lui Swift. Kanye West și-a cerut scuze apoi pe site-ul său personal: „Îmi pare rău, le cer scuze lui Taylor Swift, fanilor ei și mamei sale (…). Am greșit când am urcat pe scenă și i-am stricat acel moment!”. În 1995, Elizabeth Hurley l-a iertat pe Hugh Grant, după ce acesta a fost prins în timp ce se afla într-o mașină cu o prostituată de la Hollywood, Divine Brown. Actorul și-a cerut scuze public în emisiunea „The Tonight Show” cu Jay Leno. „Cred că știi când faci ceva bun sau ceva rău în viață, și eu am făcut ceva rău. Åži ăsta e adevărul”, a spus Grant în emisiunea lui Jay Leno. În 2008, cutremurul care a lovit China, provocând moartea a cel puțin 70.000 de persoane, a fost rezultatul unei karma proaste, a declarat Sharon Stone, comentariu care a stârnit furia chinezilor. Stone a făcut aceste comentarii la Cannes, făcând o asociere între recentul dezastru care lovise China și tratamentul dur la care au fost supuși tibetanii de către chinezi în timpul revoltelor din martie. „S-au produs toate aceste cutremure și     m-am gândit «O fi karma?». Când nu ești drăguț, ți se întâmplă lucruri rele. Nu îmi place modul în care chinezii tratează tibetanii, cred că nimeni nu ar trebui să fie rău cu nimeni. Nu sunt drăguți cu Dalai Lama, care este un bun prieten al meu”, a spus actrița. Actrița americană a fost nevoită să își ceară scuze. „Afirmațiile și actele mele eronate    i-au enervat și supărat pe chinezi și îmi prezint sincere scuze pentru acest lucru. Sunt pregătită să particip cu toate mijloacele pentru a ajuta victimele seismului și voi face tot ce îmi stă în putință pentru a-i ajuta pe chinezii afectați de dezastru”, a declarat Sharon Stone.

***

În 2010, anunțul divorțului jucătorului de golf Tiger Woods de fostul model suedez Elin Nordegren, după șase ani de căsnicie, a apărut ca o consecință logică a scandalului mediatic care s-a produs după dezvăluirea aventurilor extraconjugale ale celui mai bine plătit jucător din istorie, cu câștiguri de peste un miliard de dolari. În februarie, Tiger Woods a apărut la televiziune, unde și-a cerut scuze fanilor și familiei: „Am fost infidel. Am avut aventuri. Am înșelat. Åži vina îmi aparține în întregime”. În 2005, actorul Jude Law a recunoscut că a înșelat-o pe logodnica sa, Sienna Miller. „Sunt foarte rușinat și supărat că am rănit-o pe Sienna și oamenii apropiați nouă”, a spus actorul. „Îmi cer scuze public Siennei și familiilor noastre pentru durerea pe care am provocat-o”, a adăugat Jude Law.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?