Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Motorul de 0,9 litri ajunge şi pe Alfa Mito şi FIAT Punto


Micuțul motor de 0,9 litri cu tehnologie TwinAir lansat pe modelul FIAT 500 va fi în curând disponibil și pentru clienții lui Alfa Romeo Mito și FIAT Grande Punto. Cu tehnologia TwinAir, propulsorul cu doar doi cilindri și un turbocompresor livrează o putere impresionantă pentru acest nivel de cilindre și anume 85 CP în cazul lui FIAT 500. Pentru Alfa Romeo Mito și FIAT Grande Punto, reducerea de capacitate înseamnă de fapt un upgrade. Astfel, în cazul lui Mito motorul actual de 1,4 litri oferă doar 77 CP, în timp ce pentru Grande Punto propulsorul de 1,2 litri este cotat la doar 64 CP. Pe lângă FIAT TwinAir, va fi oferită „la pachet” și tehnologia start/stop precum și un buton „Eco” montat pe bord ce modifică programul de funcționare a injecției pentru o economie semnificativă a consumului de combustibil și a nivelului de poluare. Per total, reducerea celor doi indicatori va fi de 10-15% față de motoarele actuale, în ciuda creșterii nivelului de putere oferit. Vestea proastă este că atât motorul de 1,2 litri, cât și cel de 1,4 vor rămâne în oferta celor două modele. TwinAir cu doi cilindri va fi astfel oferit ca un pachet „premium”, dedicat celor ce chiar doresc să polueze mai puțin sau celor ce urmăresc cel mai redus nivel de taxare pentru emisiile de CO2. Potrivit FIAT, micuțul 0,9 TwinAir nu va fi oferit și în America de Nord, deși tehnologia urmează să fie folosită pentru noile generații de motoare cu patru cilindri dedicate modelelor Chrysler, Dodge și FIAT entry-level.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?