Ediția: Joi 6 iunie 2024. Nr. 6643
Ediția: Joi 6 iunie 2024. Nr. 6643

Prinţul William şi Kate vor defila într-o caleaşcă folosită de Diana


Imediat după ceremonia căsătoriei, la 29 aprilie, prințul William și Kate Middleton vor saluta mulțimea adunată între catedrala Westminster și Palatul Buckingham dintr-o caleașcă folosită atunci când părinții lui William, prințul Charles și Diana, s-au căsătorit, potrivit unei surse oficiale citată de AFP. În funcție de condițiile meteorologice, prințul William și soția sa se vor deplasa fie în somptuoasa caleașcă de sticlă cu care a venit Diana la ca-tedrala Sfântul Paul, în 1981, fie în caleașca descoperită care îi transportase pe Diana și pe Charles după căsătorie. Prima caleașcă, în greutate de aproape o tonă, a fost concepută pentru șeful poliției engleze în 1881. Familia regală a cumpărat-o pentru încoronarea lui George al V-lea în 1911. ‘Caleașca din sticlă este cea folosită de Diana și de Sarah Ferguson când s-au dus la biserică’, a explicat Martin Oates, cel care se ocupă cu întreținerea caleștilor fa-miliei regale. A doua caleașcă, care datează din 1902, a fost construită pentru încoronarea lui Eduard al VII-lea. Este de culoare roșu închis și decorată cu numeroase frunze din aur. Kate Middleton va merge la catedrala Westminster în Rolls-Royce-ul distrus în decembrie de niște studenți enervați de faptul că limuzina îl transporta pe prințul Charles și pe cea de-a doua lui soție, Camilla. Pagubele sunt minore și mașina va fi gata la timp, a afirmat colonelul Toby Browne cel care se ocupă cu gestionarea serviciului pentru cai, vehicule și șoferi de la Palatul Buckingham. Aproximativ 1.900 de persoane, printre care multe capete încoronate, apropiați și câteva staruri, au fost invitate la căsătoria lui Kate Middleton cu prințul William, care va avea loc la 29 aprilie, la Londra. Acesta este considerat cel mai important eveniment din Regatul Unit de la nunta prințului Charles și a Dianei, decedată în 1997.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?