Alexandru Costache, de 21 de ani, din Focșani a trăit, în ultimii cinci ani, suferințe fizice și sufletești de neimaginat. O boală perfect tratabilă – dacă ar fi fost diagnosticată corect și la timp de medici – l-a transformat încet, dar sigur într-o ființă care nu mai vede și care se deplasează cu foarte mare greutate, sprijinit în baston… Bâjbâiala doctorilor până la depistarea diagnosticului real, boala Lyme, i-au răpit pur și simplu acestui om frumusețea tinereții. Nimic n-a putut însă să-i ucidă speranța astfel încât acum, când nu mai are banii necesari efectuării ultimei etape de tratament, a găsit puterea să facă apel la solidaritatea semenilor. Zece mii de lei, atât îi mai trebuie pentru ca bacteria care îi transformă trupul într-o legumă, să fie învinsă. În ciuda bolii, Alexandru este student, bursier pentru merite deosebite, la o facultate de stat și își dorește ca anul acesta să-și poată lua cu brio licența. Vrea să-și vadă părinții liniștiți și să-și construiască viitorul așa cum a visat înainte ca șirul de nenorociri să-i transforme viața într-o dramă. Oricine dorește să îl ajute îl poate contacta la numărul de telefon 0746.417895 sau se poate adresa redacției noastre.
Cum e să ai 16 ani? Vă mai amintiți? Vă mai amintiți elanul de nestăpânit al tinereții înflorite? Teama de cutare sau cutare profesor, bucuria unei note mari puse în catalog? Mai țineți minte timiditatea idilelor începute cu o fluturare de gene sau „ura”rebelă indusă instant de pedepsele părinților? Vă mai amintiți fericirea unui gol nimerit în poartă, petrecerile, fluturii din stomac iviți la prima îndrăgosteală, orele de toceală sau satisfacția micilor bârfe ca-ntre băieți sau…. între fete? Era în toamna anului 2005 când Alexandru trăia din plin această vârstă. Era un licean plin de viață și visuri care învăța, juca în echipa de rugby a liceului, făcuse chiar și un an de tir sportiv. Era un adolescent ca toți ceilalți colegi ai săi, avea prieteni ce-i umpleau viața și cu care îi plăcea să râdă, să se plimbe, să se uite la filme, să vorbească… Într-o zi, însă, s-a trezit că fără voia lui repetă cuvinte, ezită în rostirea lor, nu mai prea reușește să le articuleze. „Am observat că nu prea mai puteam vorbi”, spune. „M-am dus la doctor, la psihiatrie. Mi-a spus că am balbism și mi-a dat șase luni de tratament. Mi-am revenit și am crezut că totul s-a rezolvat”. Viața a mers mai departe și în vacanța de vară din 2006, Alexandru s-a angajat la o fabrică de confecții dorind să-și câștige prin propria muncă banii de buzunar. „Acolo trebuia să dau semne la butoniere și la nasturi. Trei săptămâni a fost ok. Apoi, la un moment dat, într-o dimineață, m-am trezit că nu mai vedeam numărul de la cămașa căreia trebuia să-i dau semne. Pur și simplu nu mai vedeam! Nu știam ce se întâmplă… Åži tot atunci mi-a amorțit și fața”, povestește. Disperați, părinții s-au grăbit să-l ducă la medici. La oftalmolog, unde l-au diagnosticat cu glaucom. Åži la neurolog, care a constatat că are pareză facială dreapta. „Totuși, prea se întâmplaseră deodată toate și nu știam cauza. Așa că m-au trimis, pentru un RMN, la Spitalul «Bagdasar» din București”, rememorează tânărul. Nici el și nici ai lui nu bănuiau măcar că erau de abia la începutul unui lung drum de nenorociri care urmau să se întâmple. Din neșansă sau din evidenta nepricepere a medicilor… „oricum, nu mai contează”, oftează mama lui Alexandru.
Diagnosticat cu scleroză, operat la ambii ochi!
La „Bagdasar”, după ana-lize, teste și tomograf i-au spus scurt, că nu are…nimic! „Era incredibil și am refuzat să plecăm până nu găsesc medicii cauzele. Așa că m-au trimis la Clinica de oftalmologie unde, după un control, mi s-a zis că am glaucom iar a doua zi am fost operat. Mai întâi la un ochi. Apoi la celălalt. Am fost asi-gurat că vederea îmi va rămâne așa cum era, adică nu va fi mai rău”, povestește Alexandru. Numai că la doar patru luni de la intervenția chirurgicală, tânărul a simțit că vederea îi scade tot mai mult. Așa că a decis să schimbe medicii, alegându-i pe cei din Iași. Acolo a aflat că, vorba românului, operația este reușită, pacientul… „mort”. Astfel, de abia în 2007, trimis iar la neurologie în Iași de această dată, i s-a făcut un RMN în urma căruia i s-a comunicat un diagnostic ce a tăiat respirația lui și bieților săi părinți. „Scleroză multiplă, asta mi-au spus că am. Că au văzut la RMN multiple leziuni de demielinizare pe creier. Au vrut să mă bage pe tratament cu interferon dar au amânat pe motiv că eram prea tânăr”, spune Alexandru. Totuși, acela a fost momentul în care în bezna tuturor nenorocirilor a sclipit și un dram de noroc. „Mi s-a recomandat să fac totuși și o analiză pentru boala Lyme. Am făcut-o. Åži a ieșit pozitiv. Neurologul a zis că nu se poate. M-a pus să repet ana-liza. Rezultatul a fost același. Mi s-a spus că e o boală infecțioasă transmisă prin mușcătura de căpușă, prin transmiterea unei bacterii, Borrelia. Așa că am fost trimis la boli infecțioase tot la Iași. Mi s-a dat tratament. Antibiotice. Åži am venit să iau tratamentul de la boli infecțioase Focșani, unde doctorul mi-a spus că această boală nu se tratează cu ampicilină. Åži m-am oprit”, spune tânărul.
Au apărut dezechilibrele în mers
Alexandru a continuat să spere și a mers în continuare la școală. Învăța pe rupte pentru Bacalaureat. I-a fost greu pentru că nu prea mai vedea. Iar stresul și căldurile acelei veri îi făceau tot mai rău. „Atunci mi-au apărut dezechilibrările în mers. Aflasem de un neuro-oftalmolog din București care, după consult, mi-a zis direct da, este Borrelia. Am fost la un alt medic parazitolog care mi-a dat iar tratament care s-a dovedit ineficient pentru că era prea mic dozajul. Ve-derea scădea iar după Bac nu prea mai puteam să merg”, povestește. Apoi… Apoi a ajuns la „Matei Balș”. I s-a infirmat Borrelia, i s-a confirmat scleroza multiplă. Alexandru luase la facultate, era student în primul an la Facultatea de sociologie a Universității „Al.I.Cuza” și după stresul primei sesiuni avea probleme grave cu mersul. Ajuns la neurologie din nou i s-a prescris tratament cu interferon. „Timp de un an am făcut în fiecare săptămână injecții cu interferon care mi-au dat niște reacții groaznice. Eu mă simțeam tot mai rău iar la RMN-ul făcut după un an de tratament nu s-a văzut nicio mo-dificare, cum ar fi fost normal, dacă aveam scleroză. Între timp, am aflat de un doctor de la o clinică din Ungaria. În vara anului trecut am fost acolo iar diagnosticul este în proporție de 98% boala Lyme cronică. În octombrie am început seriile de tratament. Acum mai am doar o serie dar nu mai avem bani pentru medicamente. Nimic nu se dă compensat. Toate adunate ar costa 10.000 lei pe care nu îi mai avem…”, explică Alexandru.
Aproape orb, dar student eminent
Alexandru nu vede în prezent mai mult de lumini și umbre. Totuși, a continuat să învețe, chinuit de boală și de incertitudini, acolo, în camera sa de cămin, zi de zi, an după an, având ambiția de a absolvi facultatea. Voința și îndârjirea de a-și atinge țelul l-au făcut să învețe atât de bine încât, deși luase la facultate la locuri cu plată, după primul an a reușit să se transfere la cele fără plată și să primească bursă pentru mediile foarte bune obținute. „Am fost ajutat de domnul Mircea Bucur de la Fundația «Cartea Călătoare» care nu numai că m-a încurajat dar mi-a dat programe speciale pentru nevăzători ca să pot lucra pe computer. Cei mai mulți nu înțeleg cum poate un orb să învețe, să citească, să fie la fel cu toți ceilalți… Mulți nu fac decât să compătimească și mie nu îmi place. Eu sunt la fel ca toți, învăț, citesc cărți, acelea în format daisy pe care le iau de la bibliotecă, ies cu prietenii…”, spune Alexandru. În doar câțiva ani, a devenit dintr-un adolescent debusolat de transformările continue ale propriului trup un tânăr sensibil, optimist, ambițios, încrezător… Iar dacă ar putea, ar munci el singur ca să obțină cumva banii de care mai are nevoie pentru ultima serie a tratamentului în urma căruia nenorocita bacterie Borrelia, care i-a transformat dramatic trupul și existența, ar fi ucisă.
Nevoie disperată de ajutor!
Ambii părinți ai lui Alexandru sunt pensionari. Mama, pe caz de boală iar tatăl la limită de vîrstă. Împreună nu adună nici 1400 de lei lunar la care se adaugă indemnizația de persoană cu handicap a băiatului. Ani în șir au făcut eforturi supraomenești astfel încât să-i asigure lui Alexandru tratament neîntrerupt și fratelui său cele necesare în facultate… „Ne-a fost foarte greu iar acum chiar nu mai putem… Nimic nu este compensat și nu știu ce să fac, este păcat ca Alexandru să întrerupă chiar acum, la sfârșit, tratamentul… Vă închipuiți ce-a fost în sufletul nostru tot timpul ăsta… Până la urmă m-am îmbolnăvit și eu grav și a trebuit să mă pensionez… Alexandru n-a avut glaucom, a fost operat degeaba și a rămas fără vedere… Dacă era diagnosticat de la început, era acum vindecat… Nu este ușor să apelăm la oameni și n-am fi făcut-o dacă ne puteam descurca altfel… Vă rog să mă credeți că am făcut-o pentru că e ultima șansă a fiului meu”, a mărturisit, sfâșietor de trist, mama lui Alexandru. Este strigătul ei de ajutor. Un strigăt care poate va avea ecou în inima fiecărui părinte din acest județ…
Cine dorește să ofere orice sumă de bani, contribuind astfel la sănătatea acestui băiat, o poate face contactându-l direct, la numărul de telefon 0746.417.895 sau pe adresa de mail aex_142003@yahoo.com. De asemenea, donații se pot face și la sediul redacției noastre. Fiecare leu donat înseamnă încă un pas către vindecarea lui Alexandru. Aproape orb, acest tânăr de doar 21 de ani nenorocit, sperăm vremelnic doar, de bâlbâiala medicilor crede cu tărie în puterea solidarității. Åži are, fără îndoială, nevoie disperată de ajutor!
