Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Au furat 13 milioane de dolari


Mai mulți bărbați înarmați au furat 157 de milioane de pesos (circa 13 milioane de dolari) de la o companie de transport de bani în sudul Mexicului, au anunțat autoritățile mexicane, citate de Associated Press. Biroul procurorului general din statul Oaxaca a precizat că șase bărbați înarmați, purtând măști și mănuși de latex, au intrat într-o unitate Cometra, i-au imobilizat pe cei patru gardieni și au fugit cu echivalentul a circa 13 milioane de dolari. Nicio persoană nu a fost rănită în timpul jafului care a avut loc duminică. Procuratura a precizat că jefuitorii păreau a purta uniforme ale firmei Cometra și conduceau o mașină cu logoul companiei.
Comunicatul procuraturii nu oferă alte detalii, neștiindu-se dacă autoritățile suspectează că furtul ar fi fost comis de angajați ai companiei. Bandele criminale din Mexic folosesc deseori uniforme ale poliției sau ale altor instituții de securitate, unele furate iar altele false.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?