Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

„Codul Boc – salarii mici, şomaj mare, firme falimentate“


Parlamentarii vor dezbate și vor vota, astăzi, moțiunea de cenzură intitulată „Codul Boc – salarii mici, șomaj mare, firme falimentate”, care a fost introdusă de opoziție după ce Executivul și-a angajat răspunderea pe noul Cod al muncii.
Aceasta este prima moțiune de cenzură din actuala sesiune parlamentară și vizează proiectul de modificare a Codului muncii asupra căruia Guvernul și-a angajat răspunderea pe 8 martie. Textul, semnat de 210 parlamentari ai Uniunii Social Liberale, a fost prezentat săptămâna trecută în plenul reunit al Parlamentului de deputatul PNL Mariana Câmpeanu.

Inițiatorii moțiunii critică Executivul, afirmând că acesta are ca singură filosofie economică tăierile de venituri. Potrivit reprezentanților opoziției, moțiunea de cenzură se dorește a fi o formă de sancționare atât a măsurilor noi introduse în Codul muncii, cât și a modului în care ele sunt adoptate. Mai mult, parlamentarii opoziției susțin că procedura angajării răspunderii nu este specifică unui regim democratic.
În moțiune se susține că noile prevederi duc la o creștere a instabilității salariaților pe piața muncii ca urmare a extinderii excesive a contractelor de muncă pe durată determinată și a celor de muncă temporară, dar și a măririi perioadei de probă la angajare.

Reprezentanții partidelor de opoziție fac apel la parlamentarii democrat-liberali să voteze moțiunea de cenzură, afirmând că în acest mod au ocazia să îl înlăture pe Emil Boc, nu prin „mașinațiuni de partid, ci cu onoare și demnitate”. Pentru a trece de Parlament moțiunea trebuie să întrunească voturile favorabile ale majorității parlamentarilor, respectiv 236 de voturi.

În ziua în care parlamentarii vor dezbate moțiunea de cenzură, confederațiile sindicale vor organiza un amplu miting de protest în Piața Constituției din Capitală. De asemenea, sindicatele din CFR au anunțat că vor declanșa o grevă de avertisment cu întreruperea lucrului.
În plus, confederațiile sindicale au anunțat că, în condițiile în care moțiunea de cenzură nu va fi adoptată, a doua zi vor depune un document la Curtea Constituțională prin care vor demonstra pe articole neconstituționalitatea noului Cod al muncii. Åži opoziția a anunțat același demers în contextul în care moțiunea nu va trece de Parlament.
Dacă moțiunea este adoptată Guvernul își pierde mandatul, iar în caz contrar Codul muncii se consideră adoptat, urmând să fie transmis spre promulgare șefului statului.

Autorii textului moțiunii critică Executivul afirmând că acesta are ca singură filosofie economică tăierile de venituri. „A tăia cu nerușinare, pe de o parte din drepturile de asigurări sociale, din cele de asistență socială, din salariile și așa de batjocură ale cetățenilor români (…) și a orienta, pe de altă parte, resursele astfel obținute către firme de stat și private clientelare reprezintă esența politicii guvernamentale PDL caracterizată prin corupție, furt, evaziune fiscală, clientelism, restrângerea drepturilor și libertăților democratice ale cetățenilor. Ați chinuit inutil, domnilor guvernanți, un popor întreg sub deviza prostească conform căreia ‘nu există alte căi de ieșire din criză’, pentru ca astăzi să realizăm cu toții că, dimpotrivă, există și alte măsuri posibile, dar care deranjează clientela politică și cumetria din această țară”, afirmă semnatarii textului moțiunii.

Guvernul învrăjbește salariații cu angajatorii

Deputatul PNL de Vrancea, Nini Săpunaru, acuză actuala guvernare că încearcă să deschidă un conflict între angajații și angajatorii din România prin asumarea răspunderii pe modificările la Codul Muncii. Liberalul arată într-o scrisoare trimisă focșănenilor, că România este într-o situație dezastruoasă și „tot mai mulți români sunt nevoiți să îndure umilințele existenței de zi cu zi, din cauza faptului ca nu mai au venituri pentru a-și plăti facturile, fiind nevoiți să apară pe lista neagră a datornicilor la bănci sau să ia calea străinătății pentru a-și găsi un loc de muncă”. În loc să fie preocupați de soluții pentru redresarea economiei și asigurarea echilibrului social, guvernanții ignoră sindicatele, patronatele, opoziția parlamentară și „încearcă să-și impună voința discreționară într-un domeniu în care era necesară o dezbatere serioasă”. „Această nouă lege a Guvernului PDL va rupe echilibrul și pacea socială din societatea românească. Așa cum au încercat să învrăjbească diferite categorii sociale-profesori contra medici, bugetari contra pensionari, tot la fel, acest guvern i-responsabil încearcă acum să deschidă un conflict între angajații și angajatorii din România”, arată deputatul Nini Săpunaru.

Deputatul Ciprian Nica le cere cetățenilor să iasă în stradă

Deputatul PSD de Vrancea, Ciprian Nica, face un apel pu-blic la cetățenii din colegiul său pentru a participa la mitingul sindicatelor organizat, astăzi, la votarea moțiunii de cenzură. Într-un comunicat de presă, Nica este de părere că „de când PDL conduce destinele României, cetățenii acestei țări au fost transformați în victimele unei politici fără discernământ, iar un popor întreg a fost chinuit sub deviza că nu există alte căi de ieșire din criză”.
În acest sens, parlamentarul social-democrat este de părere că „prin introducerea moțiunii de cenzură, Opoziția încearcă un demers absolut normal – să gonească de la putere un câine care își mușcă stăpânul!”.
„Cei din PDL nu înțeleg că stăpânul lor nu este Băsescu și clica lor de interese de partid, ci poporul, cel pe care nu ai dreptul să îl chinui aplicându-i mușcătură după mușcătură, în speranța că va supraviețui”, acuză deputatul.
Social-democratul crede că „executivul condus de Emil Boc se agață de guvernare prin orice mijloace, plătindu-și zilele la Palatul Victoria, din banii cetățenilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?