Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

Drogurile interzise l-au băgat în spital


Deși autoritățile fac tot posibilul pentru a interzice comercializarea drogurilor legale, tinerii, prin filiere necunoscute, reușesc să găsească, chiar și în Vrancea, adevăratele substanțe halucinogene. Astfel, un tânăr de 22 de ani, din Adjud, a fost adus,  aseară, de un grup de prieteni la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului din Adjud, după ce i s-a făcut rău, în urma consumului de droguri. De acolo, tânărul a fost transportat de o ambulanță la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani, unde a primit îngrijirile medicale necesare și a fost stabilizat de către medicii de gardă. După ce a fost supus unui set de analize, medicii au aflat că drogurile pe care le consumase acesta erau marijuana și cannabis. În prezent, tânărul este internat la Secția de Terapie Intensivă a spitalului, unde se află sub strictă supraveghere medicală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?