Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Marea Britanie face publice rapoarte privind observarea OZN-urilor


Marea Britanie a făcut publice, joi, 35 de rapoarte referitoare la reperarea unor obiecte zburătoare neidentificate (OZN-uri) de către militari și oameni obișnuiți, pe baza unor documente ce datează începând cu anii 1950, informează Reuters. Documentele conțin în jur de 8500 de pagini care acoperă în special perioada de timp dintre anii 1997 și 2005. Acestea includ fotografii, desene și inscripții cu OZN-uri, dar și scrisori pe care Ministerul Apărării le-a trimis martorilor ca răspuns la relatările lor. Polițiști, un soldat, un ofițer al Aviației Militare Regale (RAF) și membri ai publicului raportează observări ale unor obiecte care arată ca ‘o navă solidă în formă de bomboană mentolată’, ‘un inel’, ‘o meduză’ sau ‘un titirez argintiu’. Într-una dintre relatări, un bărbat povestește că a fost ‘răpit’ de extratereștri în octombrie 1998 după ce a văzut un obiect neidentificat care plana deasupra casei sale din Londra, observând o modificare a percepției timpului. Acesta a declarat Ministerului Apărării că era un vehicul mare, în formă de țigară, cu proiectile pe fiecare parte. ‘Părea să aibă două lumini foarte puternice în față și una albă care se rotea dedesubt…Vă puteți imagina că am fost destul de tulburat’. Ministerul Apărării i-a scris bărbatului, informându-l că obiectul era probabil o aeronavă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?