Gheorghe Chetreanu, din Câmpuri, a fost condamnat la 5 luni de închisoare, cu suspendare, din cauza faptului că, în seara de 1 noiembrie 2010, și-a condus autoturismul în stare de ebrietate. Procurorii au precizat că bărbatul, care tocmai plecase din Soveja, intenționând să ajungă la Câmpuri, nu s-ar fi ales cu dosar penal dacă nu ar fi intrat cu mașina în gardul unui sătean. Imediat după incident, polițiștii ajunși la fața locului l-au supus pe Chetreanu testului cu fiola Dragger, acesta arătând că bărbatul prezenta 0,77 g alcool pur în aerul expirat. Cu ocazia cercetărilor, șofe-rul a declarat că, în seara respectivă, intenționa să rămână la mama sa, în Soveja, însă, o discuție mai aprinsă cu aceasta l-a obligat să-și schimbe planurile, urcând la volan în pofida faptului că băuse.