Studenții vor face, de luni, grevă japoneză, în timp ce marți vor scoate cearșafurile pe geam în semn de solidaritate între ei, iar joi vor trimite la Ministerul Educației un colet cu zacuscă, murături și slănină pentru a semnala cum este să primești pachet de la părinți.
Membrii Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) au semnalat de foarte mult timp o problemă majoră din noua Lege a Educației și anume lipsa celor 25 de procente în decizia modalității de desemnare a rectorului, precum și în procesul de desemnare a acestuia indife-rent de modalitatea de alegere, dar și lipsa celor 25 la sută în Consiliul de administrație al universităților, se arată într-un comunicat de vineri al Alianței.
„Deși ANOSR a ridicat această problemă gravă pentru mișcarea studențească chiar și la Președinție, la MECTS de nenumărate ori, din păcate nu s-a primit nici un răspuns oficial. Astfel, într-un final ca urmare a răspunsului public al MECTS considerat o jignire adusă mișcării studențești din România, ANOSR a hotărât să se pregătească de proteste”, potrivit sursei citate.
Luni va fi o grevă japoneză cu banderole pe care studenții vor scrie „protestatari”. Marți vor scoate cearșafurilor pe geam, pe balcon în semn de protest și pentru a arăta solidaritatea dintre studenți, iar miercuri vor pune un cearșaf pe universitate/cămin sau cantină cu mesajul „Vrem 25%, drepturile studenților nu sunt negociabile” și cu „Ești incapabil să votezi! Semnat Mi-nistru”.
Organizațiile vor face, joi, un colet/pachețel pentru Mi-nister în care vor pune zacuscă, murături, slănină, salam și tot ce vor considera ele de cuviință, cu scopul de a arăta Mi-nisterului condiția socială a studentului din România și cum este să primești pachet cu mâncare de la mama, de la tata, lucru neexperimentat de acesta. Pachetul va fi trimis direct la Ministerul Educației, iar vineri studenții își vor anunța venirea în București.